După despărțire, Andreea Bălan și George Burcea au fost în război. Actorul a atacat-o de multe ori pe mama fetițelor lui, însă acum își dorește să ajungă la un numitor comun cu ea. În cadrul unui interviu pentru emisiunea lui Cristi Brancu, George Burcea este dispus ca atunci când își petrece timpul cu cele două fetițe, și Andreea Bălan să li se alăture.

În prezent, actorul are o relație cu Viviana Sposub, concurentă la „Bravo, ai stil! Celebrities”, și o iubește extrem de mult. Spre surprinderea tuturor, George Burcea a mărturisit că ar putea să își petreacă timp alături și de fosta soție, atunci când iese cu micuțele.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Indiferent de cât de ocupat este programul meu sau cât de ocupat este programul lui mami, cu siguranță, dacă se dorește, se găsește să se petreacă timp cu copiii. Eu încerc să petrec cât de mult timp pot cu ele. Mai sunt niște chichițe de rezolvat între noi, ca mamă și tată. Am încredere că le vom rezolva. Nu mai vreau să vorbesc nimic, pentru că în ultimul an a fost așa un amalgam de sentimente. Tot ce îmi doresc este ca noi, ca părinți, mami și tati, să facem tot ce ne stă în putere ca să fie fetele bine. Adică să ne petrecem timp împreună. Dacă am două zile libere să le petrec cu ele, dacă are o zi liberă să le petreacă cu ele sau împreună, de ce nu?!”, a declarat George Burcea la Prima TV.

Actorul recunoaște că este afectat de vorbele urâte apărute despre el, însă nu mai vrea să dea explicații nimănui. George Burcea preferă să se abțină și să își vadă de proiectele pe care le are.

„Aș fi ipocrit să zic că nu mă atinge nimic. Mă ating anumite subiecte. Nici nu poți să faci foarte multe lucruri. Când au venit comentarii negative asupra mea, am încercat să mă explic, și mai rău am făcut. Prefer să mă abțin mai bine. Nu pot să lupt în fiecare zi cu oamenii care mă critică. Mă doare, mă enervează, plâng, râd”, a mai declarat acesta.

Fostul soț al Andreei Bălan își dorește foarte mult să se termine mai repede toată situația neplăcută cu divorțul și să nu mai existe discuții din cauza celor două fetițe, Ella și Clara.

„Un lucru care mă arde cel mai tare este să se termine toată nebunia cu divorțul, cu ia copiii, dă copiii, ai cui sunt copiii, atât. În rest, sunt sigur că sunt capabil să le fac pe toate. (…) Sunt om foarte bun de cele mai multe ori și sfârșesc prin a fi înjurat. O să încerc să fiu și mai bun și o să încerc să tac. Faptul că spun lucrurilor pe nume, așa cum le văd eu, să știi că dăunează. Sufletul meu e ca un ghemotoc de hârtie, dar Slavă Cerului că am oameni în jurul meu care au grijă să-l ia, să-l desfacă, să-l bătătorească și să mi-l pună înapoi”, a mai spus George Burcea în cadrul interviului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News