Acceptă şi bani în rate

Dar oricine poate oferi un leu. În afara acestei sume simbolice, ce pretenţii financiare mai aveţi?
În ultimii doi ani, de când am preluat clubul de la domnul Taher, s-au strâns datorii în jur de optsprezece milioane de euro. Nu trebuie să fie achitată toată suma. Pot primi chiar şi unsprezece milioane, plus un leu, urmând ca restul banilor să fie achitaţi în timp. Important e ca Rapidului să-i fie bine şi să-i încânte pe suporteri. Aceşti oameni nu au alte bucurii. Una dintre puţinele lor bucurii este legată de fotbal.
Care e jucătorul care v-a încântat în acest tur de campionat?
Toţi jucătorii au fost admirabili.
Au persistat în acest tur de campionat problemele dintre portarul Coman şi suporteri. Vedeţi o rezolvare a lor în viitorul apropiat?
Suporterii nu au dreptul să-l certe pe Dani Coman. El şi-a pus “capul în crampoane” şi a făcut totul pentru Rapid. Merită respect, aşa cum şi suporterii merită respect din partea noastră.
Pe cine transferaţi în această iarnă?
Avem nevoie de doi jucători. Atât. Nu vreau să dezvălui însă numele lor.
Există un război între dumneavoastră şi Gigi Becali sau e doar o tachinare?
Gigi Becali este un om foarte bun. Are o latură umană extraordinară. Dar are un drac. Acel drac este Niccolo Machiavelli.
El spune despre dv. că aveţi un drac…
(n.r. râde). Vă repet, Gigi Becali are un drac în el. Şi aşa cum v-am spus, acel drac este Niccolo Machiavelli.

«Fiica noastră nu se mărită în acest an»


În noaptea de Revelion, pe George Copos l-a luat gura pe dinainte, anunţând că fiica lui, Alexandra, se va căsători. Ieri, Cristina Copos, soţia milionarului, a făcut lumină: “Fiica noastră a primit anul trecut inelul de logodnă din partea prietenului ei. De Revelion au mers împreună la Sydney, Australia, pentru a participa la nunta unei colege de-a Alexandrei. Ea a găsit un băiat excepţional. Sunt încântată de alegerea făcută de Alex, dar nu se mărită în acest an”, ne-a dezvăluit Cristina Copos. (foto: Liviu Cioineag)

Urmărește-ne pe Google News