„Sergiu este un copil mare, a cărui jucărie este aparatul de filmat”. Astfel l-a descris George Mihăiţă în câteva cuvinte pe prietenul său, iar povestirilor sale li s-au alăturat şi cele ale actorului Vladimir Găitan, aflat în platoul emisiunii. Ion Besoiu, George Alexandru, Costel Băloiu, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru i-au fost şi ei alături renumitului regizor, prin cuvintele frumoase şi mesajele trimise pentru a-l omagia.
În platoul emisiunii a venit cu un bagaj generos de amintiri şi prietenul din adolescenţă al lui Sergiu Nicolaescu. Gheorghe Turda, Elena Gheorghe şi Fuego au adus muzica la „Gabi Firea Show”, iar lista artiştilor care au cântat ieri pentru Sergiu Nicolaescu nu se opreşte aici.
Către finalul emisiunii, câştigătorul X Factor, Andrei Leonte, a încântat publicul cu primul lui single, „Radio Girl”, mulţumindu-i regizorului pentru sfaturile sale, între care şi acela de a fi mândru că este român.