George și Vivi nu au avut inhibiții și au împărțit dușul frățește, în timp ce Lesko îi spăla actorului lenjeria intimă.
“Cum ai venit tu la această competiție, într-o asemenea circumstanță, cu lenjerie intimă albă? Am vrut să te întreb zilele astea. Pentru că da, m-ai pus să ți-i spăl.
Noi, după ce se încheie Ferma, nu ne mai cunoaștem. Am stabilit-o”, a spus Anna mai în glumă mai în serios, în timp ce îi spăla hainele lui George.
“Foarte bine. Nu am nicio problemă. De asta mi se spune tractor. Trec repede peste, întotdeauna”, a spus George spre amuzamentul Vivianei, care era prezentă la discuție.
Fetele au mâncat ciocolată de pe gâtul Andreei Antonescu
Pofta de ciocolată e mare, însă pentru a gusta din ea, fermierii au fost nevoiți să treacă de proba Mihaelei: să lingă ciocolată de pe corpul unei persoane de sex opus.
Cum bărbații nu au fost deschiși spre această provocare, fetele au ales să întindă ciocolată pe Andreea Antonescu și să mănânce de pe gâtul ei.