Un nou proiect este pe cale să înceapă la Kanal D. George Tănase, Bursucu și Viviana Sposub sunt prezentatorii matinalului „Dimineața cu noi”. Comediantul nu este străin publicului, astfel că a fost prezent de mai multe ori la „iUmor” și i-a amuzat pe urmăritorii săi cu filmulețele pe care le-a postat.

Acum, George Tănase face parte din proiectul „Dimineața cu noi” și va fi de luni până vineri pe micul ecran. Într-un interviu pentru Kanal D, comediantul a mărturisit care a fost reacția familiei sale atunci când l-a văzut la televizor.

„Părinții mei au fost foarte mândri când m-au văzut prima dată la televizor. Știau cât de mult am visat să ajung acolo. Ei au făcut sacrificii uriașe pentru mine și o să le fiu recunoscător toată viața”, a declarat George Tănase.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Unii oameni nu știu să accepte un refuz temporar și se supără”

Prezentatorul a vorbit și despre partea mai puțin plăcută a celebrității. Faptul că este cunoscut a venit și cu dezavantaje pentru el. George Tănase spune că este întrerupt de la masă de oameni pentru a face poze, însă el nu poate să-i refuze.

„Partea mai puțin plăcută este că de multe ori nu mai poți fi tu în public. Publicul te percepe așa cum te vede zilnic, mereu vesel, binedispus, dar suntem oameni și automat avem parte de momente și momente. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu deranjat de la masă în restaurante pentru a face poze. Eu nu prea știu să refuz, așa că am făcut. Plus că unii oameni nu știu să accepte un refuz temporar și se supără. M-am văzut în multe poze cu mâncare printre dinți, cu gura plină încercând să maschez, cu zâmbete forțate”.

Urmărește-ne pe Google News