Situația este incertă în cuplul celor doi. În urmă cu doar câteva zile, Rareș Ciciovan anunța divorțul de Georgiana Lobonț, iar acum pozează într-o familie fericită pe rețelele de socializare. Cântăreața și soțul ei se află în vacanță, în Maldive, alături de copii și de prieteni.
Pe rețelele de socializare, Georgiana Lobonț postează imagini cu familia sa ca și cum nimic nu s-ar întâmpla. Momentele frumoase dintre ea și soțul ei par că nu lipsesc. Aceștia se pozează îmbrățișați sau când se țin de mână.
„Chiar avem amintiri superbe din această vacanță!❤️Mulțumim, Doamne, pentru tot!”, este mesajul transmis de Georgiana la fotografiile cu familia ei.
Fanii cântăreței au început să pună la îndoială divorțul celor doi. „Păcat de voi chiar mi-ați fost dragi. Iubeam melodiile tale, dar să vă jucați așa cu familia voastră pentru niște bani… Și socrul tău mai e și preot”, „Și pe la știri spuneți că vă despărțiți”, „O fi zis omul la supărare. Nimeni nu divorțează mergând în Maldive de mână și pozând fericit”, „Georgi, de ce nu ne lămurești? Și eu cred că a fost o reacție de moment. Să înțelegem că a fost o pasă?”, „Foarte urât și din partea ei că nu dă un punct de vedere, e persoana publică trebuie să-și asume! Să nu spună chiar nimic… mai face și misto de public și pune poze cu el. Îmi plăcea de ea, dar atitudinea ei arată că nu dă 2 bani pe fani”, acestea sunt o parte dintre comentariile lăsate de fanii Georgianei Lobonț.
Rareș Ciciovan a confirmat divorțul de Georgiana Lobonț
Soțul Georgianei Lobonț a confirmat despărțirea de cântăreață. Momentan, cei doi nu au depus actele de divorț, însă urmează să facă și acest pas. „Nu am înaintat actele de divorț, le-am făcut extra pentru că am și eu prieteni în România. S-a terminat, cu asta am spus tot, un nou început pentru fiecare. Impulsul de moment e de ani de zile, nu poate fi impuls de moment, impulsul de moment nu se referă la ce s-a întâmplat astăzi. Să nu mă înțelegeți greșit, s-a terminat, e simplu”, a spus soțul Georgianei Lobonț pentru Spynews.ro.
Deși păreau că relația lor merge foarte bine, Rareș susține că lucrurile stăteau total diferit. Georgiana Lobonț, în vârstă de 28 de ani, nu a vorbit până acum deloc despre acest subiect. „Și la mine par afaceri foarte bune, una e să pară, alta e să fie. Nu știu, să o sunați și pe ea, să vă răspundă, nu știu. Nu are ce să zică ea urât rău despre mine, că ce? (…) Am făcut doi copii, sunt frumoși, deștepți, seamănă cu mine, ce să zică”, a mai zis Rareș Ciciovan.
Soțul interpretei de muzică populară consideră că nu mai există nicio șansă de împăcare între ei. Rareș Ciciovan este mai hotărât ca niciodată să rupă definitiv căsnicia cu mama copiilor lui. „Acum cinci ani poate era posibilă treaba asta (n.r. – să se împace) dar acum, astăzi, e gata, orice început are și un final. Chiar dacă doi oameni fac copii, poate acei oameni nu sunt ok, poate unul merge în sus, altul în jos și e o diferență”, a mai spus soțul Georgianei Lobonț.