Cunoscutul actor vine la Sighişoara pe 22 august, când vor debuta filmările unei producţii în care Depardieu deţine rolul principal. Surse din apropierea casei de producţie ne-au declarat că francezul şi-ar fi exprimat dorinţa ca filmările să dureze cât mai puţin. Motivul este unul dureros! În 2008, pe platourile din România, fiul său, Guillaume, a făcut o pneumonie severă care l-a ucis, până la urmă, la doar 37 de ani.
A ţinut un discurs la înmormântare
Când a aflat că tânărul e internat la Bucureşti, familia sa l-a transferat de urgenţă la un spital din Paris. Prea târziu însă! După deces, medicii parizieni au comunicat presei că Guillaume făcuse un şoc septic provocat de “o pneumonie luată din oraş”.
Deşi nu îşi mai vorbiseră de ani buni, Guillaume fiind oaia neagră a familiei, Gérard Depardieu, tatăl său, şi-a exprimat suferinţa ţinând un discurs la înmormântare.
Răpus de boala contractată în Bucureşti
Pe 11 octombrie 2008, în jurul orei 20.00, Guillaume Depardieu (37 de ani) a ajuns la Camera de gardă a Institutului Naţional de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”. Scuipa sânge. La radiografie, medicii au observat o zonă opacă pe un plămân, dar n-au putut spune dacă hemoragia era pulmonară sau cauzată de o complicaţie a cirozei de care suferea tânărul. În câteva ore, l-au transferat la Spitalul Floreasca, doctorii diagnosticându- l aici cu pneumonie. Depardieu jr a fost transportat la Paris, unde a decedat pe 13 octombrie.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Fabrica din România unică în Sud-Estul Europei de care s-a ales praful. A fost construită la ordinul lui Ceaușescu, era una dintre cele mai bune din lume, producea pe bandă rulantă și exporta la greu. În locul ei a fost construit un parc de distracții
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor