Andreea Bănică și-a făcut curaj și a intrat în Skydeck Ledge, balconul de sticlă de la etajul 103 al clădirii Willis Tower din Chicago. Cântăreața s-a delectat cu o priveliște de vis învingându-și frica de înălțime, dar și ignorând evenimentul de acum câțiva ani când celebrul balcon a crăpat, constructorul fiind nevoit să înlocuiască podeaua de sticlă. Cu toate asigurările că prezintă siguranță maximă, mulți turiști se tem să mai treacă pragul de sticlă. Ei bine, Andreea Bănică și-a făcut un set de fotografii în Skydeck Ledge și le-a postat pe siteul de socializare.