Au intrat în vorbă şi actorul a aflat că tânărul era un soldat, care abia revenise in America dintr-o misiune in Irak, ce dorea să-şi impresioneze iubita însă bugetul lui nu-i permitea un cadou scump. Fără să stea pe gânduri, Paul Walker a luat legătura cu patronul bijuteriei şi a achitat el inelul de logodnă pe care tânăra pusese ochii, dar singura lui dorinţă a fost ca cei doi să nu afle că el s afla în spatele gestului.

Chiar dacă totul s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani, nimeni nu a aflat acest lucru până acum. Aflând de tragica moartea a lui Paul Walker, patronul magazinului a dorit să facă publică această poveste, pentru ca oamenii să afle ce suflet minunat avea actorul. Şi cei doi beneficiari ai surprizei au confirmat că gestul lui le-a schimbat viaţa şi au reuşit să-şi întemeieze un cămin, deşi nu aflaseră identitatea celui ce le făcuse un cadou atât de impresionant.

De altfel, în momentul accidentului, Paul Walker se pregătea se meargă la o acţiune de caritate, destinată victimelor taifunului care a lovit Filipinele, în această toamnă.

Actorul american Paul Walker, cunoscut pentru rolurile sale din franciza „Furios şi iute/ The Fast and The Furious”, a murit, sâmbătă, într-un accident de automobil, în Santa Clarita, California, la vârsta de 40 de ani. Paul Walker se afla ca pasager într-un Porsche Carrera GT atunci când prietenul actorului şi fostul pilot de curse, Roger Rodas, a pierdut controlul maşinii. Automobilul s-a lovit de un copac şi a fost imediat cuprins de flăcări, după care a explodat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News