Oana Roman spune că le-a făcut cadou câteva creme unor cunoștințe din showbiz, însă nu a primit niciun fel de recunoștință din partea acestora.

„Voiam neapărat să vă spun această poveste, despre ceea ce cred eu că înseamnă să fii om, un exemplu foarte concludent. Am lansat această gamă de produse care îmi poartă numele și la care s-a muncit foarte mult, s-a investit foarte mult. Mi-am dorit foarte mult și l-am lansat.

Oana RIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Și am trimis câtorva persoane niște creme pe care le-am făcut, cadou. Mulți mi-au mulțumit, au și postat, câțiva nici n-au postat, dar nici nu mi-au mulțumit, adică nu mi-au trimis niciun mesaj să îmi mulțumească. E ok.

În schimb, este un om, un singur om care a făcut mai mult decât atât. Deci dintre toți cunoscuții și prietenii mei, există o persoană foarte specială, care nici măcar nu pot spune că este o foarte apropiată prietenă pentru că, din păcate, ne vedem prea rar și vorbim prea rar.

Dosarul polițiștilor-torționari de la Secția 16, condamnați la închisoare. Instanța: „Scopul lor a fost de a pedepsi și de a înjosi”
Recomandări
Dosarul polițiștilor-torționari de la Secția 16, condamnați la închisoare. Instanța: „Scopul lor a fost de a pedepsi și de a înjosi”

Aceasta este doamna Carmen Tănase, căreia am vrut să îi trimit produsele, înainte să apuc s-o sun să i le trimit ea deja a postat, pentru că văzuse că eu lansasem acest proiect și când am rugat-o să îmi trimită adresa ca să îi trimit un cadou, mi-a spus:

„Nu Oana, nu îmi trimiți absolut nimic, eu îmi voi comanda și voi plăti aceste produse pentru că așa este normal să te susțin în calitate de prietenă în acest proiect al tău.

Le-a comandat și i-am trimis mai multe eu, dar este un exemplu. A fost un mare exemplu pentru mine și vreau să îi mulțumesc”, a spus Oana Roman în mediul online, potrivit Click.

Carmen Tănase a reacționat imediat la clipul Oanei Roman, căreia i-a mărturisit că a emoționat-o extrem de tare.

„Mulțumesc, Carmen! Ești un exemplu și ai dat o lecție de prietenie. Ești minunată, știi că îți spun asta de mulți ani. Te iubesc”, a mai scris Oana Roman pe Instagram. 

„Mamă, m-ai rupt! Îți mulțumesc, dar nu e nimic neobișnuit. Așa e normal. Iar acum merg să îmi fac rutina cu ele”, a adăugat Carmen Tănase, care i-a repostat filmulețul. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Este legal să depășești prin dreapta, pe banda 1? Ce scrie, de fapt, în Codul Rutier
FANATIK.RO
Este legal să depășești prin dreapta, pe banda 1? Ce scrie, de fapt, în Codul Rutier
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat

Ce a păţit o româncă stabilită în Irlanda în timp ce livra un colet. "Mi-a picat cerul în cap. Am crezut că e ca în filme"
Observatornews.ro
Ce a păţit o româncă stabilită în Irlanda în timp ce livra un colet. "Mi-a picat cerul în cap. Am crezut că e ca în filme"
Horoscop 12 ianuarie 2025. Scorpionii se lasă prinși, fără luptă, în mrejele unor situații demult trecute, ca să se simtă din nou ca atunci
HOROSCOP
Horoscop 12 ianuarie 2025. Scorpionii se lasă prinși, fără luptă, în mrejele unor situații demult trecute, ca să se simtă din nou ca atunci

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI