În ultima zi a șederii Andrei în România, cei doi, tată și fiică, au petrecut și socializat la VIVA Party 2018. Li s-au alăturat efervescentul Florin Chilian și Mihai Mărgineanu, îndrăgitul Ardiles din “Las Fierbinți”, care au încercat să o întoarcă pe Andra la cariera muzicală pe care a abandonat-o când era încă micuță, după ce apucase să susțină o serie de spectacole și Laurențiu Duță îi compusese un album.

Fiica solistului nu s-a lăsat însă înduplecată. Andra este mândră de noul său drum și face un master la una din facultățile din zona unde locuiește, faimoasa Silicon Valley, unde își va continua cariera profesională în domeniul finanțelor.

Gheorghe Gheorghiu merge la petreceri cu fiica lui. “Tata este cel mai bun prieten al meu

“Tata este cel mai bun prieten al meu și oriunde ne vedem, acasă, în Statele Unite, ori în vacanțele din România, petrecem mult timp împreună. Și petrecem chiar la propriu! Sunt mândră și fericită că tata vine cu mine chiar și la petrecerile la piscină organizate de colegii mei”, ne-a mărturisit Andra Ștefania (28 ani), care anul trecut își făcea planuri de măritiș.

Frumoasa tânără a continuat apoi mărturisile: “Mă înțelege în orice problemă, vorbim mult, ba, de când am renunțat la socializarea pe Facebook, el a devenit Facebook-ul meu. Zilnic, mă trezesc pe celălat fus orar. Mă copleșește cu rapoarte foto de oriunde se află, îmi spune orice a făcut. Așa, ținem o legătură mult mai strânsă. Sunt fericită că am un tată ca el. Singurul lucru pe care nu-l înțelege este că, de când am banii mei, nu primesc nimic de la el și niciodată nu înțelege că nu fac asta ca să-l supăr”.

De dragul Andrei, solistul petrecere jumătate de an în Statele Unite. Asta este explicația dispariției lui Gheorghe Gheorghiu din România: iubirea pentru fiica lui.


Mihai Bobonete lasă acasă glumele deochiate. Stand up cenzurat pentru a ajuta un copil bolnav

Urmărește-ne pe Google News