Dincolo de cariera impresionantă ca fotbalist și ca antrenor, Gheorghe Hagi se laudă cu o familie frumoasă. În conferința recentă de presă el a făcut dezvăluiri neașteptate despre soția Marilena, împreună cu care are doi copii, pe Kira și pe Ianis.

Și-a lăudat soția, dar i-a și mulțumit pentru tot, spunând că ea e „șefa” în familie. „Marilena e mai discretă, știu că mă iubește, știu că mă suportă. Nu vrea să vorbească prea mult! Ea e în spate, ea e patroana, ea ține tot, eu sunt la muncă. Ce vrei să zic? Eu, la muncă și ea, acasă! Și ea împarte tot, ea e șefa! Ce să… că așa e! Șefa!

Ea are totul pe mână! I-am dat totul pentru că… chiar am o nevasta căreia îi mulțumesc că mă suportă și sunt datorită ei amândoi copiii unde sunt, arată bine, ea și i-a dorit așa, eu doar am susținut, poate câteodată mai dur, mai exigent așa, ca bărbat”, a zis el, conform Gazeta Sporturilor.

Sursa video: Gazeta Sporturilor

Cum a început povestea de iubire dintre Gheorghe Hagi și Marilena

Cei doi sunt căsătoriți din 1995 și au împreună doi copii: Kira (28 de ani) și Ianis (26). „Îmi amintesc perfect, desigur. M-a invitat la restaurantul Select. Deși eram îngrozitor de timidă, încă de la început m-am simțit în largul meu lângă el. Asta pentru că îmi semăna în multe privințe. Și el era timid, ca și mine.

Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE
Recomandări
Lista scurtă a succesorilor lui Ceaușescu făcută de CIA. Ce credeau serviciile secrete americane despre Elena, soția dictatorului DOCUMENTE

Eram studentă în anul II și venea să mă ia de la facultate. Își parca mașina pe o străduță îndepărtată, ca să nu ne vadă cineva sau să afle părinții mei. Totuși, n-am rezistat prea mult și i-am spus surorii mele cu cine am ieșit. Am păstrat amândouă secretul până la prima mea ieșire în public alături de Gică. Era o petrecere machidonească. Toată lumea a fost surprinsă. Nu știau de unde am răsărit”, a spus Marilena, potrivit newsweek.ro.

hagiuta.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

În 2023, după ce Farul a câștigat titlul, Gheorghe Hagi a sărbătorit alături de soția lui și a vorbit despre rolul acesteia în activitatea fotbalistică. „Ea are noțiuni de fotbal, dar nu, nu se bagă. Asta ar fi culmea!”, a spus Hagi, după care a adăugat râzând: „În schimb, sora mea cea mai mică se bagă în discuții de genul ăsta, are păreri de-ale ei. O las să vorbească, ce să fac?”, a spus Hagi, apoi i-a mulțumit: „Îi mulțumesc pentru faptul că m-a lăsat și m-a susținut să investesc toți banii pe care îi aveam în ceea ce am construit aici”.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Observatornews.ro
De ce îşi distrug producătorii din Iaşi culturile de spanac. "Îl băgăm sub sapă frumos şi dăm cu tractoraşul"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI