„Să vă derutez un pic… poate a și venit, dar poate, încă, nu am expus-o și nici nu vreau să o expun. De data asta, absolut, foarte discret pentru că știți ce păzește hrana dragostei? Discreția. (…) Să știți că mi se face curte aproape în fiecare zi și la unele răspund pozitiv, la altele evaziv și cam atât.
Deocamdată e bine așa. M-am liniștit din toate punctele de vedere. Eu sunt darnic cu toată lumea și de aceea dăruiesc din dragoste și sufletul meu mărinimos multor oameni și personaje. Tot binele pe care mi l-am dorit mie, îl doresc și lor”, a spus Gheorghe Turda, potrivit Wowbiz.
„Nu mai am timp în viața mea să pot să iert. Nu mai am timp să iert.(…) M-am lecuit de ele. Vor să își facă reclamă prin Turda, prin non-valoarea lor. Am avut două experiențe. Eu acum am devenit foarte selectiv şi nu mai accept orice fel de pretenții și ifose”, a mai spus Gheorghe Turda.
Soția artistului s-a stins din viață în urmă cu 13 ani
Au trecut 13 ani de la moartea Elisabetei Turda, iar cântărețul îi pomenește numele ori de câte ori are ocazia.
Pentru a învinge singurătatea, artistul își continuă activitatea profesională inclusiv la 74 de ani și petrece tot mai mult timp cu cei trei nepoți ai săi.
„Singurătatea ucide, asta pot să spun sigur. După ce a plecat Beti, nu am luat decizia să vină cineva lângă mine, și la prima relație, și la a doua mă refer. Când a apărut prima relație, mi-a fost foarte greu să decid, am făcut pasul, dar nu a mers. Am repetat a doua oară și tot nu a mers.
M-am lecuit din toate punctele de vedere, sunt foarte circumspect și nu mă mai interesează nicio relație”, a povestit Gheorghe Turda, în toamna acestui an, pentru fanatik.ro.
Pasiunea ascunsă a lui Gheorghe Turda
„Sunt mare colecționar de cuțite, am 1.119 cuțite. De curând, am primit un cadou, am participat la «Chefi la cuțite», am primit cuțitul de aur și eu, și finii mei de la Paris și mă mândresc cu primul cuțit primit din partea președintelui Mexicului din 1975.
Odată cu vizita lui Ceaușescu în Mexic, a mers și un grup folcloric de la Rapsodia Română. Și toți am primit câte un cadou de la mexicani, un cuțit aztec. Și de atunci s-a născut ideea colecționării de cuțite”, a declarat Gheorghe Turda pentru Impact.