„Pentru că sunt un om civilizat, educat, nu o să-i dau o replică pe măsură.”, a mărturisit Lucia Lazăr, mama Alinei Pușcaș, la Antena Stars. Deși toată lumea se aștepta să fie o despărțire fără scandal, lucrurile au luat o întorsătură neobișnuită, iar totul s-a transformat într-o situație jenantă. Gheorghe Turda a acuzat-o pe Lucia Lazăr de faptul că după divorţul de tatăl Alinei Puşcaş, interpreta de muzică populară ar fi avut mai mulţi amanţi.
„Nu doresc un război cu acest biet omuleţ. Ar trebui să se uite în buletin şi în oglindă. Îi doresc sănătate înainte de toate. Are mare nevoie, aşa cum ştie toată lumea. Un om care vede peste tot doar amanţi, un om gelos şi pe aerul respirat are probleme grave. Habar nu are ce spune! Nu cunoaşte, nu a văzut, nu a auzit despre niciun aşa-zis „amant”. Sunt obsesiile lui. Acest om nu-mi inspiră decât milă. Îl cunoaşte o lume întreagă dincolo de scenă. Las oamenii să facă diferenţa. Îmi pare nespus de rău că-şi distruge cariera la sfârşit de drum punându-şi poalele în cap, cum a făcut de fapt toată viaţa”, a declarat mama prezentatoarei TV, Alina Pușcaș.
Își dorește să se termine scandalul cu Gheorghe Turda
Lucia Lazăr îşi doreşte un singur lucru; ca totul să se oprească aici, fără ca scandalul să i-a o amploare care le-ar putea face rău celor din jur: „La starea lui mereu euforică mă aștept să declare orice. Vreau să mă opresc aici pentru că dacă aş vorbi mai multe ar fi implicați și alții, la nivel mai înalt și nu ar fi bine. Vreau să se termine aici”, a spus Lucia Lazar la Antena Stars.