Cel mai popular muzician român al anilor 80, naistul, care a împlinit recent 77 de ani, călătorește numai cu soția  după el, solista de muzică populară Nicoleta Zamfir Beca, și la condiții demne de renumele său. Așa s-a întâmplat la un recent concert pe care Gheorghe Zamfir l-a susținut la Dublin, pentru românii din Irlanda și nu numai. Artistul, ajuns la o vârstă la care apreciază mai mult ca niciodată confortul, oricând de dragi îi sunt românii, și oricâte concesii a făcut pentru emoționant întâlnire cu ai săi conaționali, singurul punct din reder-ul contractual ce a exclus negocierea a fost spațiul de cazare la un hotel ultraluxos de minim cinci stele.Însă succesul spectacolului a fost unul pe măsura renumelui lui Gheorghe Zamfir, acesta fiind apluaudat de otoată suflarea prezentă la spectacolul găzduit de The Helix, sală de evenimente ce a găzuit zeci de concerte memoriabile și piese de teatru.

Gheorghe Zamfir nu cânta în locuri fără cazare de 5 stele

Absolvent al Liceului de Muzică Dinu Lipatii dar și de Conservator, acceptat ca elev de cel mai cunoscut nait al vremii Fănică Luca, Gheorghe Zamfir are în spate o lungă carieră, ce se întinde peste o jumătate de secol. Muzicianul a compus peste 300 de lucrări muzicale, aparținând genului folcloric, cameral, vocal și instrumental. Gheorghe Zamfir a adus schimbari inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, înlocuindu-l cu noi variante conținând succesiv 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru largirea domeniului tonal.

Lucrările artistului român s-au vândut a vândut peste 120.000.000 (a fost răsplătit cu 120 de Discuri de Aur şi Platină)  iar numele său se află în primele poziţii în clasamentelele personalităţilor populare ale secolului trecut. Zamfir a concert alături de soprano Rodica Anghelescu și Orchestra Căzănoi.

CITESTE SI EXCLUSIV/Oana de la Genius, cea mai ascultată voce feminină a anilor 90, e acum mezzosoprană

Urmărește-ne pe Google News