Luni seară, în urma înfrângerii din Arenă, Echipa Faimoșilor și-a desemnat cei trei nominalizați spre eliminare, iar bucuria a fost uriasa pentru fostul fotbalist al Clubului Dinamo. Giani Kiriță a fost unul dintre concurenții care și-a câstigat imunitatea, ca urmare a faptului ca a fost concurentul care a adunat cele mai multe puncte, pe parcursul săptămânii, din Echipa Faimoșilor.

Înaintea desemnării propunerilor pentru eliminare, Cosmin Cernat i-a adresat o intrebare frontala referitoare la modul in care incearca sa isi intimideze adversarii. “As vrea sa imi spui sincer daca uneori nu crezi ca, din punct de vedere al atitudinii pe care o ai, exagerezi?”, a intrebat prezentatorul show-ului.

Giani Kirita s-a apărat și a venit cu argumente în ceea ce îi privește comportamentul față de concurenții din Echipa Războinicilor.

“Îmi plac oamenii care nu au două fețe. Este mai bine asa, îi spui adversarului în față ceea ce e de spus; îi convine, bine, nu-i convine, bine. Stai de vorba cu el, vezi daca este gresit sau nu… Asta sunt! Adica nimeni nu ma poate schimba vreodata. Asa am fost si ca fotbalist, așa sunt ca om. Nu îmi place să vorbesc pe la spate”, isi explica Giani Kirita cuvintele usturatoare la adresa adversarilor.

Faimoșii și Războinicii de la Exatlon” România au luptat  împotriva Exatlon MexicDupă ce au luptat unii împotriva celorlalti,  a venit timpul ca  aceștia să lupte împreuna ca o singură echipă, sub steagul României. 

Citește și

EXCLUSIV / Vedetele Epocii de Aur, Stela Enache și Marina Florea, în cel mai mare turneu de după 89. E proiectul lui Fuego!

Autostrada de Centură A0 Sud București se construiește în pași de melc. CNAIR încă evaluează ofertele depuse acum șase luni

 

Urmărește-ne pe Google News