„Este o provocare uriașă pentru mine pentru ca acum mă duc acolo în altă postura, aceea de antrenor. Aș vrea ca Faimoșii să aibă încredere în mine. Nu au de ce să se teamă că ajung printre ei. Dar, cu siguranță, adversarii ar trebui sa se teama pentru ca eu voi veni cu mentalitatea de învingător, pe care vreau să le-o insuflu Faimoșilor. Îmi doresc să descopar în echipa mea numai caractere frumoase, oameni care joacă pentru echipa, nu pentru ei înșiși. Iar mesajul meu pentru Ionut este „să se uite la noi și să învețe în continuare de la noi””, spune Giani Kiriță despre noul rol în care va reveni la „Exatlon”.
„ E un vis devenit realitate pentru mine să mă întorc în Republica Dominicană, la . Vreau sa dovedesc tuturor de ce sunt în stare. Cred că mă vor primi foarte bine, dar nu știu cat de bine voi fi văzut în realitate de Razboinici… Probabil că unii mă vor vorbi pe la spate. Nu ma deranjeaza acest lucru pentru ca sunt o persoana ambițioasa, voi trece peste aceste obstacole. Cu siguranta, Faimoșii vor avea de ce să se teamă. Sunt sigur că eu si Giani ne vom din nou. Giani, ține-te bine tura asta!!”, a declarat Ionuț. Jaguarul a povestit recent, despre cea mai grea perioadă din viața lui.
Citește și