Anca Dumitra, 34 de ani, este o prezență activă în lumea cinematografiei românești, nu doar prin prisma rolului „Gianina” din serialul ”„Las Fierbinți”. Primul film în care apare datează din 2009, de un deceniu este în serialul de la PRO TV, ultima apariție fiind în pelicula „Complet necunoscuți”.

Glume între olteni

Craioveanca a fost invitata lui „Bobiță”, Mihai Bobonete, colegul său din serial, în cadrul podcast-ului acestuia, iar cei doi au vorbit și despre actualul loc de muncă, dar și despre viitor. De exemplu, Bobo este de părere că serialul de succes va mai dura încă trei ani, după ce a apărut pe ecrane în 2012. Printre temele, amuzante, abordate de cei doi a fost și cea legată de o eventuală alegere a „Gianinuței” între „Dorel”, „Bobiță” și „Geani”. „Dacă ar fi să duci specia mai departe, să procreezi, pe cine ai alege dintre ei trei”, a întrebat Bobonete. „L-aș alege pe Bobiță, e un pic mai șmecher. Îi bănuiesc oltean în serial, cred că ar avea ceva în plus, se descurcă mereu”, a replicat Anca.

Gianina din „Las Fierbinți” i-a dat o veste în direct lui Mihai Bobonete: „La 50 de ani mă opresc”
De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
Recomandări
De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

Anca are asigurare

Cei doi au vorbit la telefon și cu mama actriței, aflată la Craiova, angajata unei companii de asigurări, femeia încercând în cadrul podcast-ului să-i vândă o poliță de asigurare lui Bobonete! Mai mult, Eugenia Dumitra, mama starului din „Las Fierbinți” a transmis: „Fiica mea are o asigurare medicală de un miliard de lei. Iar de la 25 de ani i-am făcut pensie privată”.

„Bărbatul fără selfie-uri și neras pe picioare”

Anca a explicat și câteva particularități pe care trebuie să le aibă bărbatul de lângă ea: „Să nu fie ahtiat pe rețelele de socializare, să-și facă selfie-uri, care mi se par cam specifice sexului frumos. Și să nu fie genul care să se radă pe picioare, trebuie să mai existe masculinitatea”. În privința carierei, peste un deceniu se vede mamă a doi copii și luând în calcul să pună capăt carierei după vârsta de 50 de ani.

2262600253726703708865795176226765721211159nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Întâlnirea cu Stela Popescu

Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”
Recomandări
Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”

„Oamenii cred că sunt o carieristă și jumătate. Mi-aș dori să pot să fiu o mămică mișto, cu doi copii. Am filmat la un moment dat cu Stela Popescu. Când eram mică, «filmam» cu copiii «Stela și Arșinel – programul de Revelion». Stela Popescu avea deja 80 de ani când am filmat. Pe cât de mult mi-am dorit s-o întâlnesc și a avut un moment extraordinar pe scenă, m-a durut să văd neputința vârstei în anumite momente, inevitabile. Mi-am dorit să fiu actriță văzându-le pe Vasilica Tastaman și Stela Popescu, dar nu cred că voi face profesia asta mai departe de 50 de ani. Dacă aș profesa, mi-aș dori să știu să mă retrag când este momentul. M-a durut s-o văd așa… Mi-aș fi dorit să o fi întâlnit ca atunci când o vedeam la TV și mă jucam de-a ea!”, a explicat Anca Dumitra.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
Știrileprotv.ro
Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
FANATIK.RO
Ce să pui în mălai când faci mămăliga ca să iasă perfectă și să fie pufoasă și cremoasă. Este un ingredient secret al gospodinelor experimentate
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Observatornews.ro
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI