«Am lucrat doi ani acolo»
N-a rezistat mult, fiind “transferat” pe un post mai puţin tehnic: fochist, în cadrul aceleiaşi întreprinderi, dar la secţia de ionizare a apei. Vi-l închipuiţi pe Gigi dând la lopată, în mijlocul cărbunilor încinşi? Povesteşte un prieten apropiat al actualului patron al Stelei: “Chiar dacă era angajat ca muncitor necalificat, să ştiţi că venea la lucru. Era sârguincios. Muncea douăsprezece ore şi avea liber douăzeci şi patru. Era omul bun la toate. A lucrat şi ca fochist. Bine, dacă-l întrebaţi acum, s-ar putea să nu recunoască. Mereu s-a ruşinat cu asta”. Contactat de Libertatea pentru a ne da mai multe detalii, Gigi ne-a declarat: “Aşa e, am lucrat doi ani la ionizarea apei. Aveam carte de muncă, actele în regulă, tot, dar nu treceam prea des pe acolo. Când s-au prins comuniştii că doar semnez condica, m-au dat afară. Dar asta cu fochistul… mă, nu ţin minte să fi fost încadrat la aşa ceva”.
Studii, doar liceul
Nu-i de mirare faptul că Gigi Becali n-a ajuns în comunism decât un simplu fochist, pentru că actualul latifundiar din Pipera a absolvit doar liceul. În 2005, Becali a încercat să-şi completeze studiile, dar, după trei ani, a abandonat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Ecologice. “Am terminat liceul şi am făcut trei ani de drept care nu m-au ajutat la nimic”, a explicat atunci Gigi motivul despărţirii de carte. Aceste lipsuri majore din CV nu l-au împiedicat însă pe patronul Stelei să devină europarlamentar în 2009, calitate în care a ajuns rapid pe primul loc în topul chiulangiilor. Concret, Gigi a lipsit până în prezent de la 73 la sută din şedinţe.
Rapidistul Rică Răducanu «a îmbrăţişat» aceeaşi meserie
Fochistul Gigi Becali are o companie selectă: şi Rică Răducanu, legenda vie a Rapidului, a fost angajat pe acest post.
“Într-adevăr, am fost, la vremea mea, şi fochist. Jucam la Rapid în acea perioadă şi eram convocat la naţională. Păi, tati, eu lucram la CFR şi la sfârşit de săptămână, pe Lia Manoliu, băteam Franţa cu 2-0”, ne-a dezvăluit Rică Răducanu. Fostul portar a continuat: “Bă, eu n-am fost doar fochist, am mai activat ca acar, ca zidar… dracu mai ştie… În 1962, construiam blocuri în zonele Basarab şi Mihai Bravu din Bucureşti”.
Giovani Becali: «Toţi aveau serviciu»
Giovani Becali, vărul lui Gigi, ne-a confirmat, la rândul lui, faptul că toţi membrii familiei Becali lucrau la stat: “Nu ţin minte pe ce post era angajat Gigi. Dar toţi din familia noastră aveau serviciu. Aşa erau vremurile. Dacă nu lucrai, erai luat de comunişti şi băgat la zdup. Te acuzau de parazitism. Eu eram plecat din ţară atunci. Nu ştiu exact ce serviciu avea fiecare”.
Victor Becali «presta» la un service auto
Victor Becali, fratele lui Giovani şi vărul lui Gigi, era angajat, înainte de 90, la un service auto. Mergea zilnic la serviciu, fiind considerat un băiat cuminte, care-şi vede de treburile lui. Imediat după Revoluţie, Victor a îmbrăţişat, împreună cu Giovani, cariera mult mai bănoasă de impresar.
Gigi Becali se crede «Gladiatorul»!
Gigi Becali îşi schimbă look-ul în funcţie de filmele pe care le vede. După “Mihai Viteazul”, de unde a preluat tunsoarea lui Amza Pellea, şi “Pe aripile vântului”, care l-a făcut să să-şi lase mustaţă precum Clark Gable, Gigi şi-a găsit un nou model: Russell Crowe.
Jucătorii Stelei vor avea parte de o surpriză la revenirea din Antalya. Patronul lor, Gigi Becali, şi-a tras freză ca Russell Crowe în filmul “Gladiatorul”. În plus, Gigi Becali a şi anunţat deja că va “tăia capete” fără milă dacă Steaua nu-şi va îndeplini obiectivele: titlul şi cel puţin sferturile de finală ale Europa League. “E mai bine aşa? E mai bine, mă, arăt mai tânăr şi mai serios, nu?”, i-a întrebat latifundiarul din Pipera pe jurnalişti.