Larisa Iordache și Roland și-au spus adio de câteva luni bune, însă au păstrat o relație civilizată și nu doar de ochii lumii. Gimnasta a venit miercuri seară la avanpremiera filmului „Și soarele este o stea” în compania unei prezențe masculine. Cu această ocazie, sportiva a recunoscut că s-a despărțit de iubit, decizia fiind de comun acord.
“Este coleg de gimnastică, Andrei Muntean, este un gimnast foarte bun, am și concurat împreună pentru că am fost la Swiss Cup în 2013, concursul acela este pe echipe și acum am zis să ieșim să vedem un film. Nu am iubit, sunt singură”, ne-a spus ea.
Au dat iubirea pe prietenie
Deși multe cupluri care se destramă obișnuiesc ulterior să se evite, nu e și cazul Larisei și al fostului ei prieten.
„Ne-am despărțit în iarnă, acum suntem foarte buni amici, ne comportăm ca doi oameni normali. A trecut ceva vreme, mă bucur că am putut să rămânem în relații foarte apropiate. Roland este gimnast, este coleg cu Andrei, suntem toți o echipă și tot timpul când ieșim, ne înțelegem. Ieșim în gașcă tot timpul, fete, băieți de la gimnastică, încercăm să ne ținem aproape. Eu și Roland ne întâlnim aproape zilnic, ieșim cu aceiași prieteni, avem puncte comune, nu aveam de ce să ne războim. Nu mergea totul chiar atât de ok și am zis decât să mai treacă o perioadă de timp și să nu ne înțelegem și să nu fie ok între noi, mai bine acum decât mai încolo”, ne-a povestit gimnasta care este medaliată olimpică, mondială și europeană
Nu mai iese din cuvântul medicului
De aproape doi ani, o accidentare a scos-o pe Larisa Iordache din circuitul competițiilor internaționale. Sportiva își dorește să revină în forță din această toamnă.
„Acum sunt mult mai bine, recuperarea merge destul de încet, pentru că trebuie să am mare grijă, antrenamentele sunt foarte ușoare. Medicul mi-a zis că trebuie să o iau treptat, ascult medicul, nu mai ies din cuvântul lui și sper ca totul să fie ok. În toamnă este campionatul mondial, sper să fiu acolo, lângă fete, să pot ajuta echipa cât de mult pot eu. O să avem Campionatul Maeștrilor aici la Ploiești în septembrie și eu sper să concurez, adică dacă particip acolo o să fie totul ok, se va da startul cum ar veni”, a conchis ea.
Citește și: