Gina Mocanu, mama cântăreţei Delia Matache, este încântată de viitorul său ginere. ”Sunt frumoşi, potriviţi… Le stă bine împreună. În general, nu mă bag în alegerile pe care le fac fetele mele, dar dacă o văd pe Delia cum radiază de fericire, iar el la fel, înseamnă că sunt făcuţi unul pentru altul”, ne-a spus Gina Mocanu. Mama artistei este tot cântăreaţă, însă ea a abordat piese din repertoriul muzicii populare. Întrebată dacă va cânta la nunta fiicei sale, aceasta susţine că se va abţine, întrucât o tradiţie spune că nu e bine să cânţi la nunta copiilor, cum nu e bine să cânte nici un artist să cânte la propria nuntă, întrucât aduce ghinion. ”Ştiu că nu e bine. Aşa se spune… Din precauţie, prefer să nu cânt. Cred că nici Delia nu va cânta la nunta ei. Nici nu ştiu cum voi reacţiona dacă vreun nuntaş îmi va cere să cânt totuşi la nuntă…”, spune cântăreaţa Gina Mocanu.