În timpul ediției speciale a emisiunii Chefi la Cuțite, Campania
Ajut eu! i-a provocat pe cei trei chefi să pregătească farfurii cu mâncăruri de
senzație, pentru ca vedetele să liciteze pentru ele și banii să ajungă la
familii nevoiașe.
Cei trei jurați au pregătit farfurii cu preparate senzaționale pe care le-au scos la licitație, cu scopul de a veni în ajutorul Tudoriței. Este vorba despre o femeie care are o poveste de viață dramatică și care își dorește să facă o școală de bucătărie.
Gina a vrut să le prezinte chefilor povestea Tudoriței, dar nu s-a putut abține și a izbucnit în hohote de plâns. Scărlătescu, Dumitrescu și Bontea au încurajat-o și îmbrățișat-o pe prezentatoarea Chefi la Cuțite, extrem de emoționată de povestea Tudoriței.
Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au realizat un antreu, un fel principal și un desert, nouă farfurii pentru 11 vedete care au venit la licitație. Printre vedetele venite să liciteze a fost și Răzvan Fodor, partenerul lui Sorin Bontea de la Asia Express, potrivit Antena 1.
„Pentru farfuria lui Sorin, din principiu, o să licitez la greu. Cum să mănânce altcineva din farfuria lui tăticu?”
Chefii au fost și ei impresionați de povestea Tudoriței. „Această femeie are tot respectul meu. A plecat de copil de acasă. Vreau să gătim fericiți că putem ajuta pe cineva. Am să gătesc cu sufletul”, a spus Sorin Bontea.
„Și nu este simplu să o iei de la 0 în acest fel. Tudorița este un exemplu pozitiv. Nu accept nimic sub 1.000 de euro. Este bine să știi că întorci ceva din arta către cineva care are nevoie”, a spus și chef Dumitrescu.