Prezentatoarea TV este mai hotărâtă ca niciodată să își recapete silueta pe care o avea înainte să devină mamă. Pentru Gina Pistol venirea pe lume a fetiței sale, Josephine, a fost cea mai mare bucurie. Acum, la 10 luni după ce a născut, iubita lui Smiley este hotărâtă să facă o schimbare la stilul său de viață și la aspectul fizic.
Gina Pistol a dezvăluit că înainte de a rămâne însărcinată avea 53 de kilograme, iar în luna a noua de sarcină cântărea 80 de kilograme. În prezent, vedeta are 65 de kilograme și își dorește să slăbească. Prezentatoarea de la Antena 1 a început un program care durează 12 săptămâni și face sport și ține dietă. De asemenea, Gina menționează că sportul o ajută să se simtă mult mai bine.
„Azi îi fac o surpriză trupului. Azi mă apuc de sport și dietă. Înainte să rămân însărcinată aveam 53 de kilograme. Sport n-am mai făcut de vrei 3 ani. În luna a 9-a de sarcină îmi arăta cântarul 80 de kilograme. Acum, la 10 luni distanță, atât îmi arată cântarul. Nu sunt cea mai bună formă și am decis că trebuie să fac. Adevărul este că mă simt mult mai bine de când fac sport, când mănânc sănătos. Practicarea sportului îmi oferă și tonus psihic. Am început un program de 12 săptămâni ca să îmi reintru în formă. Carmen a fost cea care mi-a arătat că se poate. De fiecare dată a avut răbdare cu mine și m-a ghidat, cu blândețe și profesionalism, spre țelul meu. O să vă arăt poze înainte și după la sfârșitul acestor 12 săptămâni”, a spus Gina Pistol pe una dintre rețelele de socializare.
Gina Pistol nu are bonă pentru fiica ei
De când a născut, Gina Pistol se ocupă tot timpul de fiica ei. Artista este în concediu de maternitate, iar tot timpul ei îl dedică fetiței sale. Când are nevoie de ajutor, iar Smiley nu e acasă, prezentatoarea TV apelează la ajutorul unei prietene, timp în care ea merge să rezolve anumite treburi pe care le are.
„Am 5 ore libere pe săptămână. Am o prietenă care vine și mă ajută cu fetița, iar eu atunci mă duc să fac cumpărăturile, mi-au expirat toate actele și trebuia să le schimb. Cumva încerc să fac… Din cele 5 ore, două le fac pe drum. Nu pot să fac nimic”, a mărturisit Gina Pistol recent.