Prezentatorul emisiunii, Ştefan Bănică, va cânta, în premieră de pe noul său album piesa Ce e dragostea? într-o altă manieră decât cea cu care publicul a fost obşinuit, în varianta acustică, aşa cum se regăseşte şi pe albumul proaspăt lansat cu MediaPro Music: „Love Songs”, Live Acoustic, iar baletul emisiunii pregăteşte o apariţie de zile mari.
Tot în ediţia de mâine, Gina Pistol, Jojo şi Laura Cosoi dansează pentru un caz umanitar emoţionant. „Dansez pentru tine e locul unde mă întâlnesc cu oameni dragi, de care m-am ataşat foarte mult în urmă cu doi ani. Totul e magic acolo şi mă bucur de fiecare moment pe care îl petrec alături de acei oameni minunaţi. Să dansez pentru a-i susţine pe cei care au nevoie de ajutor va fi mereu un privilegiu pentru mine. Vreau să ajut. Vreau să susţin. Vreau să dansez”, a declarat Jojo. „De fiecare dată revenirea pe ringul de dans reprezintă o emoţie, cu atât mai intensă când este vorba despre un caz umanitar. Fiecare poveste în parte mă întristează, dar bucuria de a dansa pentru cineva care are într-adevăr nevoie e copleşitoare”, a dezvăluit Laura Cosoi. „Dansez pentru tine împlineşte de ani de zile visurile celor care acceptă provocarea în paşi de dans. E o bucurie imensă pentru mine că pot să aduc un zâmbet în viaţa cuiva, cu atât mai mult cu cât asta se întâmplă dansând”, a mărturisit Gina Pistol.

 
 

Urmărește-ne pe Google News