De când a devenit mamă, Gina Pistol s-a confruntat cu perioade dificile, nopți nedormite și oboseală, iar toate acestea și-au pus amprenta pe sănătatea ei. Gina Pistol le-a cerut fanilor să o ajute cu câteva sfaturi.
Gina este interesată de o pernă specială care să îi ofere confort și speră ca printre urmăritorii ei de pe Instagram să fie persoane care s-au confruntat cu astfel de probleme.
„Mă mai lupt și cu o durere de cap de ceva vreme, nu dorm într-o poziție bună, am și probleme cu cervicala, dacă știți, dacă ați folosit vreo pernă care ajută la asta, recomandați-mi, vă rog din suflet, că nu mai rezist cu durerea asta de cap.
Mă doare în valuri, am momente când nu mă doare, puține, dar și când mă doare îmi vine să-mi plâng de milă”, a spus Gina Pistol pe pagina personală de Instagram.
„De la o vreme încoace sunt fără energie, fizic și psihic. Abia mă trezesc noaptea, de multe ori de altfel, ca să o hrănesc pe fiică-mea, abia ies din casă ca să mai cumpăr ce e nevoie sau să mă duc până la casa mea să văd cum merg lucrările.
Ideea este că nu știu ce să fac ca să ies din starea asta, nici vremea de afară nu mă ajută, abia aștept să vină primăvara”, a mai adăugat fosta prezentatoare de la „Chefi la cuțite”.