Şi ce faci, ţii regim? Ai început să faci sport?

După proiectul din junglă, am mâncat într-o săptămână zahăr cât nu mănânc eu într-un an! Simţeam nevoia să mănânc dulce, mult dulce. Nouă, în junglă, ne-a lipsit zahărul foarte mult. Acum, încerc să-mi reiau obiceiurile alimentare de dinainte de concursuri şi să fac din nou mişcare. Înainte să intru în junglă, făceam sport de 5-6 ori pe săptămână, alergam zilnic cam 7-8 km.

Cu ce sechele ai rămas după cele două emisiuni?

Ambele au fost foarte solicitante, atât fizic, cât şi psihic. Sunt încă dezorientată şi simt nevoia de izolare şi odihnă. Nu ştiu cât o să dureze tot procesul ăsta, dar am nevoie de el ca de aer.

Ce lucruri noi ai aflat despre tine în aceste două show-uri?

Eu mă cunosc foarte bine. Ştiu de ce sunt capabilă şi cât de ambiţioasă pot să fiu atunci când vreau. Însă ce-mi lipsea cu desăvârşire era toleranţa. Am învăţat să fiu mai tolerantă, pentru că oamenii se schimbă în anumite situaţii. Şi am învăţat să nu-i judec.

În junglă ai dezvăluit că relaţia cu tatăl tău este cam rece. Ce reacţie a avut familia ta după această afirmaţie?

A fost mai rece pentru că a lipsit cu desăvârşire din viaţa mea. Mie nu-mi poate spune nimeni ce să spun şi când. Sunt rebela familiei şi sunt greu de îmblânzit. Mi-am câştigat libertatea de a spune şi de a face ceea ce doresc.

Cât de greu e pentru o femeie să se îngrijească în timpul unui show ca “Sunt celebru, scoate-mă de aici!” sau “Ferma vedetelor”?

Ooooo, foarte greu! Femeile sunt dependente de multe artificii şi obiecte. Mie, în primele zile din junglă, mi-au lipsit crema de corp, parfumul şi pudra. Însă după un timp, nu m-a mai afectat lipsa acestor produse…

Ce planuri ai pentru vară?

Vreau să mă odihnesc puţin şi parcă aş vrea să plec vreo 10 zile prin ţară.

Apoi… te mai vedem la TV?

Sunt sigură că mă aşteaptă ceva minunat! Abia aştept să văd ce-mi rezervă viitorul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News