Gina Pistol și Smiley trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de trei ani. Au o relație discretă, însă într-un live pe care Smiley l-a făcut pe Instagram, a ales ca primul său invitat online să fie chiar iubita lui, dezvăluind detalii despre viața lor împreună. Totul s-a petrecut în perioada de izolare. Recent însă, un detaliu a atras atenția tuturor.
Pe degetul Ginei Pistol a apărut o bijuterie superbă, iar fanii au ajuns la concluzia că nu poate fi altceva decât un inel de logodnă. Este foarte posibil ca vedeta Antena 1 să fi fost deja cerută în căsătorie.
Au ales să-și trăiască povestea de dragoste departe de ochii lumii, iar unii au crezut că relația lor are hibe pe care vor să le ascundă, că sentimentele n-ar fi atât de intense între ei, încât să și le recunoască în piața publică. Nimic mai fals, după cum a spus Gina.
„Faptul că noi am ales de la început să nu ne expunem și să nu vorbim despre noi doi nu înseamnă că am întâmpinat obstacole.
A fost alegerea noastră, noi ne trăim relația departe de ochii lumii. Noi ne afișăm, doar că nu o facem prin fața blițurilor…Nu ne ascundem!„ a declarat ea pentru revista VIVA!