Smiley a discutat cu Mihai Bobonete, Răzvan Fodor, rapperul DOC, iar dialogurile savuroase pe care le-a avut cu aceștia au fost postate pe YouTube, în cadrul noului show online al artistului: „8, 8 și ceva, FIX”.
„În memoria mea, anul 2020 va rămâne ca un an bun. A fost anul în care am aflat că voi fi tată. Urmează să fiu tată, ceea ce înseamnă că trăiesc în casă cu o femeie însărcinată.
Asta e o experiență foarte frumoasă, dar știe toată lumea că viitoarele mame dorm mai mult, au poftă de tot felul de chestii, de la înghețată la murături, în orice ordine sau în același timp.
A mea preferă fructele. Nu vreau să zic că Gina mănâncă mulți struguri, dar doamna de la care cumpăr din piață m-a întrebat cu cât dau litrul de vin.
Nu vreau să zic nici că doarme non-stop, dar ieri m-a întrebat dacă vreau să-mi zică un banc. Și când i-am zis da, adică o secundă mai târziu, nu mai avea cine să-mi zică bancul. Sau poate ăsta era bancul, că adoarme! Eu n-am râs.
Acum sunt în stadiul de pregătire pentru a deveni tată, ceea ce nu e o chestie simplă. Dacă te pui să cauți pe net articole sau cărți cu sfaturi, îmi dau seama că trebuia să mă apuc înainte să știu că voi fi tată. Chiar înainte să am și iubită”, a povestit Smiley în cadrul show-ului online.
Interpretul a avut puterea să glumească și în legătură cu programul pe care-l va avea de acum înainte, dar și cu nopțile albe pe care le va petrece alături de fiica lui, în primii ani.
„Să mă pregătesc mai serios, am început să fac exerciții fizice ca să mă descurc la proba de împins căruciorul. Îmi pun compilații cu copii ce plâng pe YouTube ca să mă obișnuiesc cu zgomotul.
Îmi setez ceasul să sune așa, random, la 2-3 noaptea, să mă învăț cu trezitul. Și dacă tot m-am trezit, dau o FIFA și beau o bere. Ce e clar, versuri pentru rolul de tată am făcut chiar înainte să fiu conștient de asta. De exemplu: de unde vii la ora asta, pe unde ai umblat?”, a mai glumit Smiley.