De mai multe ore, Giulia Anghelescu a pozat în ipostaze provocatoare, iar fanii au criticat-o. Cântăreața nu mai pune la suflet răutățile, iar fotografiile sunt făcute chiar de soțul ei, Vlad Huidu. Mama a doi copii, Giulia reușește să fie într-o formă de invidiat și să aibă grijă de ea.

„În fiecare zi mă critică. Nici nu știu de ce nu s-au plictisit până acum pe cuvânt. Sunt superperseverenți și nu înțeleg de ce. Nu știu dacă am fost neapărat fan al pozelor mai sexy, dar atâta timp cât pozele sunt artistice și mi le face soțul, n-ai de ce să mai comentezi tu că e prea mult.

„Copiii au nevoie de un model în viață, pe care să îl urmeze, un model sănătos”

Și proiectul badassmom a pornit din aceeași idee a mea de a arăta femeilor că după ce se mărită și fac copii nu se termină viața, ba din contră mi se pare că e mult mai mișto viața acum cu copii și soț. Da, e mai greu de gestionat toată nebunia asta și toate lucrurile pe care le avem de făcut, dar asta nu înseamnă că este absolut necesar, vital să ai grijă de corpul tău, de mintea ta, sufletul tău, pentru că, de fapt, copiii au nevoie de un model în viață, pe care să îl urmeze, un model sănătos, care se simte bine în pielea lui. Pe mine mă amuză comentariile răutăcioase, mai ales pe Facebook, sunt doamnele care cred că nu au ce face”, a declarat Giulia, potrivit WOWbiz.ro.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
giulia-anghelescu-3Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Giulia Anghelescu are singură grijă de casă

Chiar dacă programul ei este foarte încărcat, Giulia Anghelescu are singură grijă de casă. Ea este cea care face curățenie și care are grijă de copii. De asemenea, o dată la două zile ea gătește și nu este deloc deranjată să facă această activitate.

„Poate lor li se pare că eu nu gătesc, eu nu fac curățenie, nu stau cu copiii, dar ce să credeți, nu am niciun ajutor. În afară de tata, care trebuie să ducă uneori copiii sau să stea o oră-două, noi nu avem pe nimeni care să ne ajute, stăm 24 din 24. Eu gătesc o dată la două zile, îmi place să gătesc enorm, e pasiunea mea, fac curățenie, toate lucrurile pe care le face o femeie, o mamă, soție, dar la sfârșitul zilei niciodată nu mă lamentez și vreau să îmi pun o cămașă de noapte, care să se așeze bine pe mine și să mă simt bine în pielea mea uitându-mă la un film cu soțul meu. Eu cred asta e mentalitatea, asta vreau să îi inspir fetei mele.”

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Giulia Anghelescu formează un cuplu cu Vlad Huidu de 25 de ani și au devenit soț și soție în urmă cu 10 ani. Au doi copii și o căsnicie admirată de cei din jur. Interpreta a dezvăluit care este secretul unui mariaj de durată.

„Anul acesta am împlinit 25 ani de relație și 10 ani de căsnicie. Dacă am rezistat atât cred că o mai ducem. Nu știu cum am reușit. Am înțeles că trebuie să îl iubim cel de lângă noi cu defecte și cu calități. Am învățat că nu este necesar să schimbăm persoana din relație. Cel mai important în relația noastră este că suntem, prieteni foarte buni și ne înțelegem. Știm care sunt limitele celuilalt”, a declarat Giulia la Antena Stars.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI