„În urmă cu câţiva ani am renunţat la consumul de carne şi lactate. A fost o decizie asumată şi foarte bine gândită, pe care mă bucur nespus că am luat-o la momentul potrivit, atunci când aveam nevoie de o schimbare în viaţa mea, inclusiv la capitolul alimentaţie.

Însă o bună perioadă de timp, chiar în condiţiile unei diete vegetariene, mă simţeam balonată, aveam în permanență abdomenul umflat şi o stare accentuată de disconfort”, povesteşte Giulia.

„După ce am început să cercetez care ar putea fi cauza, am descoperit că de fapt era vorba despre răspunsul inflamator al organismului. Nu mi-a venit totuşi să cred. Ştiam din surse medicale că de inflamaţia din organism direct responsabil este consumul de carne şi lactate, iar eu nu mai mâncam carne de luni bune.

 Ei bine, în urma unei documentări aprofundate şi a practicii yoga, am aflat că nu doar carnea provoacă inflamaţie în organism, ci multe alte produse, la care nu m-aş fi gândit niciodată.

Aşa am ajuns să elimin din dietă, rând pe rând, carbohidraţii simpli (rafinaţi) – pastele, orezul alb, cerealele şi pâinea, zahărul adăugat în produsele aparent banale regăsite pe rafturile magazinelor, de la iaurt până la biscuiţi „digestivi”, şi multe dintre produsele aşa-zis „dietetice”, cu surprinzător de puţine calorii şi cu o mulţime de potenţiatori de gust şi de aromă, aditivi chimici şi emulsifianţi.

Cu ce le-am înlocuit? Cu cereale integrale care conţin fibre şi seleniu şi care ajută la reducerea inflamaţiei, cu fructe şi legume bogate în antioxidanţi care combat inflamatia (anghinare, avocado, afine, zmeură, căpşuni, sfeclă roşie, spanac) şi, foarte important, cu o serie de condimente cu rol dovedit antiinflamator (scorţişoară, turmeric, curry, ghimbir, rozmarin, oregano, mărar etc).

Poza este făcută de mine în această dimineaţă fără retus, dacă vedeţi cu atenţie se văd şi vergeturile de la naştere pe abdomen, care fac parte din mine şi le iubesc”.

Urmărește-ne pe Google News