Cântăreața de muzică populară și de petrecere Vlăduța Lupău s-a bucurat de o vacanță de lux în Arabia Saudită alături de soțul ei și de fiul cel mare. După zilele petrecute în resortul de lux, care pare din „altă galaxie”, cum a susținut ea, artista a recunoscut ce greșeală a făcut, având în vedere că a mers cu băiețelul ei.
„Vreau să vă spun că nu am făcut cea mai bună alegere când am luat două zile o vilă pe apă și lucrul acesta l-am făcut și când am fost ultima dată în Maldive. Când ești cu un copil, pentru el este mult mai interesant faptul că are nisipul în fața ușii, și chiar dacă este mai wow, mai șmecher faptul că stai pe apă, pentru un copil nu e la fel de wow, pentru că deschizi ușile și nu are nisipul.
N-am făcut foarte bine că am ales chestia asta și sunt convinsă că în viitor, chiar dacă mie îmi place mai mult pe apă, când o să vin cu copiii, nu o să iau vilă nicăieri pe apă, doar pe nisip”, a declarat Vlăduța Lupău pe rețelele de socializare.
De ce Vlăduța Lupău nu l-a luat în vacanță și pe fiul cel mic
În vacanță, Vlăduța Lupău și soțul au mers doar cu copilul cel mare. Cel mic a rămas acasă, vedeta dezvăluind acum motivele. „Am ales să îl lăsăm acasă pe Isaia, pentru că fix în ziua în care noi am plecat, el a împlinit șase luni. La șase luni se prea pot administra foarte multe medicamente și dacă el ar fi contactat vreo boală, indiferent… alergie, viroză, orice răceală, bacterie de prin aeroport, avioane, eu fiind plecată, fără să am un medic la îndemână, ce i-aș fi putut administra, ce medicamente aș fi putut pune cu mine (…) La șase luni, el nu se bucură de avioane, de escală, de plajă, de nisip, el nu știe încă treaba aceasta. Plus de asta, trebuie să ai o persoană care doar să îl țină în brațe, pentru că încă nu stă nici măcar în fund. (…)”, a mai declarat Vlăduța Lupău în mediul online.
Prețul unui sejur de lux în Arabia Saudită e de 20.000 de euro
Pentru șapte nopți de cazare în resortul unde a fost Vlăduța Lupău, doi adulți și un copil trebuie să scoată din buzunar aproximativ 20.000 de euro. Prețul reflectă nu doar luxul locației, ci și peisajele de poveste care înconjoară complexul, făcând din această destinație un loc exclusivist.
Succesul în carieră îi permite Vlăduței Lupău să se bucure de o viață fără griji financiare, astfel încât să poată crea amintiri de neuitat alături de familia sa. Vacanța din Arabia Saudită nu este doar o evadare din cotidian, ci și o oportunitate de a petrece timp de calitate cu soțul și băiețelul lor.
Fanii cântăreței au fost impresionați de imagini și au felicitat-o pentru alegerea locației. Vlăduța Lupău continuă să fie o inspirație, demonstrând că succesul se îmbină perfect cu momentele de relaxare în locuri de vis.