După 37 de ani de la înființare, simpaticii umoriști strânși laolaltă de Cristian Grețcu, cu ocazia zilei sale de naștere (a împlinit 58 de ani), au decis să încheie cel mai frumos frumos capitol al vieții lor. “A fost o reuniune a ceea ce mai rămăsese din Divertis, adică Distractis. Deși veselă ocazia, ne-a adus la iveală, în urma unei sumare analize, faptul că nu mai avem cereri de spectacole. Asta e! Spectacolul vieții continuă! Măcar nu ne e rușine cu ce am făcut până acum”, a conchis mai tânăra sosie a lui Ion Iliescu în amuzantele momente Divertis și Distractis, Cristian Constantin Grețcu. Și el, ca majoritatea colegilor săi, s-a orientat profesional către alt domeniu drag lui. Grețcu a devenit, din dragoste pentru vin, somelier, după ce a absolvit un curs la finalul căruia, în urma unui examen serios, a primit atestatul de expert.

Grupul umoristic Distractis s-a dizolvat, după 37 de ani de activitate

Divertis/Distractis a fost, probabil, cea mai cunoscută gașcă din lumea umorului românesc. Iar una din ultimele lor apariții pe o scenă în București s-a consumat anul trecut, la spectacolul în care s-a comemorat un an de la moartea fostului lor coleg, Ioan Gyuri Pascu.

Cunoscuți în întreaga țară datorită talentului lor de umoriști, atunci au avut poate cel mai grea misiune, aceea de a face audiența să se amuze, deși motivul întâlnirii nu era unul tocmai fericit. Profesioniști desăvârșiti, Cristian Constantin Grețcu, Cătălin Mireuță, Silviu Petcu, Valentin Gora, Doru Pârcălabu și Florin Constantin au reușit, totuși, să aducă aminte de melodiile și umorul lui Gyuri în aplauzele publicului.

Divertis, trupa de bază, a luat ființă în 1981 fiind compusă de Toni Grecu,  Doru Antonesi și Florin Constantin. Grupul a suferit mai multe schimbări de componență, iar una radicală a fost în 2011, când majoritatea membrilor au luat un nou drum sub o nouă titulatură – Distractis (Cristian Grețcu, Silviu Petcu, Valentin Gora, Cătălin Mireuță, Doru Antonesi, Doru Pârcălabu, Florin Constantin și regretatul Gyuri Pascu. Actrițele Cătălina Grama, poreclită Jojo (care are o fetiță de un an cu Paul Ipate) și Monica Anghel s-au alăturat de multe ori scenetelor grupului, când grupul umoristic avea emisiune pe micul ecran.


EXCLUSIV/ Ștefan Bănică jr va cânta pentru prima oară peste Ocean. L-a convins onorariul de 20.000 de dolari

Urmărește-ne pe Google News