Partenera artistului avea o gaură în inimă, care a dus și la producerea unui miniatac cerebral. În prezent, Hailey Baldwin se simte bine, însă a vrut să povestească tuturor prin ce a trecut în urmă cu mai puțin de două luni.

„Am avut un incident foarte înfricoșător pe 10 martie, când practic stăteam la micul dejun cu soțul meu și aveam o zi obișnuită, o conversație normală, când brusc, în mijlocul unei discuții, am avut o senzație extrem de ciudată, care parcă mi-a trecut prin braț, de la umăr în jos, până la vârful degetelor”, a povestit vedeta.

Intervenția chirurgicală suferită de soția lui Justin Bieber a fost necesară pentru a închide o gaură pe care o avea în inimă. Vedeta internațională a ajuns la spital, după ce avea simptome asemănătoare unui accident vascular cerebral. În urma investigațiilor făcute, doctorii au descoperit că aceasta avea un cheag de sânge care se deplasase la creier și i-a provocat un atac ischemic tranzitoriu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Medicii au descoperit că Hailey avea deschisă „o clapetă între camerele din dreapta și din stânga ale inimii”, care se închide la naștere, dar acest lucru nu s-a întâmplat în cazul său, relatează Fanatik. „În mod normal, la naștere, ar trebui să se închidă de la sine”, a adăugat iubita lui Justin Bieber.

„Au descoperit că aveam un grad cinci, care este cel mai înalt grad pe care îl poți avea. Al meu era destul de mare. Ceea ce se întâmplă de obicei este că inima va filtra cheagul de sânge către plămâni, iar plămânii îl vor absorbi pentru că sunt atât de mari și pot face față”, a mai explicat aceasta în clipul încărcat pe YouTube.

„Cel mai mare câștig a fost ca medicii să descopere repede problema”

Hailey Baldwin a continuat seria dezvăluirilor: „A scăpat prin gaura din inimă și a ajuns la creier și de aceea am suferit un miniatac cerebral”.

Din fericire, soția lui Justin Bieber este acum în afara oricărui pericol și a avut parte de o recuperare ușoară. Artistul i-a fost alături necondiționat partenerei sale în aceste momente grele. „Mă simt minunat! Cel mai mare câștig a fost ca medicii să descopere repede problema, iar eu să pot trece peste această situație cu adevărat înfricoșătoare și să-mi trăiesc în continuare viața”, a mai spus Hailey.

FOTO: Hepta

Urmărește-ne pe Google News