Harnaam Kaur s-a născut și a crescut în Londra, deși părinții săi au origini indiene, potrivit a1.ro. Femeia, în vârstă de 32 de ani, este specială datorită faptului că are barbă, însă acest aspect s-a dovenit a fi o mare provocare pentru ea de la o vârstă foarte fragedă. Harnaam Kaur este speaker motivațional și le povestește oamenilor despre experianța sa, în special despre acceptare și cum trece peste prejudecățile celor din jur.
„Oamenii spun că sunt diferită, dar nu pot schimba cine sunt! Nu pot schimba cum arăt, nu pot schimba biologia. Sunt o femeie cu barbă, am înțeles! Mă uit în oglindă și mă sperii câteodată. Numele meu este Harnaam Kaur, am 32 de ani și sunt un speaker motivațional în Londra.
Părinții mei sunt din India, dar am fost născută și crescută în Londra. Sunt un speaker motivațional, spun lumii că poți arăta diferit și să ajungi în România. Nu a avut niciun sens”, spune ea râzând.
Și a continuat: „Eu nu mi-am dorit să devin speaker! Mă tem să vorbesc în fața oamenilor, mă sperie foarte tare, dar sunt mulți oameni care arată diferit și se chinuie să accepte cine sunt, se ascund în case și nu-și trăiesc viața în adevăratul sens al cuvântului și eu am trăit cu mine bărboasă. Adică… câte femei cu barbă vedeți în lume!? Aproape niciuna, nu-i așa? Dar noi existăm! Am realizat că o grămadă de oameni au trecut prin ce am trecut eu, dar mulți oameni nu au curajul să vorbească în lume ca mine.
M-am gândit că dacă ai o platformă unde te urmărește lumea, fă ceva în privința asta! Dacă ții în tine, este o nedreptate! Vorbește, spune-ți adevărul! Asta este tot ce fac!”.
Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au rămas fără cuvinte atunci când au văzut-o pe Harnaam Kaur în platoul emisiunii. Concurenta a gătit matar paneer cu orez basmati.
Invitata de la „Chefi la cuțite” are pilozitatea excesivă, care este cauzată de sindromul ovarului polichistic, o afecțiune care duce la producerea unei cantități mai mari de testosteron decât la majoritatea femeilor.
„Am sindromul ovarului polichistic, ce reprezintă o instabilitate hormonală. Multe femei se află în situația asta. Una din zece femei la nivel mondial. Este o boală care afectează hormonii. Deci tindem să avem mai mulți hormoni bărbătești în corp, decât hormoni femeiești și se schimbă funcționalitatea ovarului”, a povestit ea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9De-a lungul anilor, Harnaam Kaur a primit mult bullying, însă a reușit să treacă peste răutățile celor din jur. Acum, „femeia cu barbă” nu mai este afectată de vorbele auzite. Pe la vârsta de 11 ani, ea a observat că a început să îi crească foarte mult păr pe față.
În anul 2014, Harnaam Kaur lucra ca asistent de catedră, însă totul s-a schimbat după ce a defilat la London Fashion Week. De atunci, viața ei s-a schimbat enorm și a stârnit interesul oamenilor. Pe Instagram, Harnaam Kaur este urmărită de peste 165.000 de persoane.
Andreeafunduc • 12.09.2023, 09:08
O fata foarte puternica, asumata! Se cunoaste faptul ca mentalitatea ei e una sanatoasa. Si la ea in tara a fost judecata din ce a povestit insa la noi...cred ca o linsau pt ca deh, noi atat putem ca natie! Nu intelegem ca dincolo de aspect, se pot ascunde probleme de sanatate. Succes!