„Revoluționarul procedeu sportiv Iura Luncașu bate orice dietă și întrece orice pilates, milates sau cum vreți să-i mai spuneți. Instrucțiuni: se compune o piesă, se sună un regizor, se aprobă un scenariu cu o bicicletă, se dă drumul la filmare și gata, țesuturile adipoase dispar ca prin minune”, povestește amuzat Horia Brenciu. „Distanța dintre București și Brașov este de 168 de km. La filmările clipului Sunt cine vreau să fiu am parcurs pe bicicletă vreo 30. Dacă mai adaug și dublele filmate la Otopeni, Câmpina, Sinaia, Brașov și în drum spre Poiana Brașov, se fac… 40. Da, acesta este noul meu training, cu antrenorul visurilor voastre, Iura Luncașu”, continuă Horia.
Filmările pentru clip au fost însoțite de glume și voie bună, dar momentul în care a fost compusă această piesă a fost unul dificil. „În dimineața în care s-a născut Sunt cine vreau să fiu eram într-o stare sufletească deplorabilă. Nu contează motivele, erau nenumărate. Niciodată n-o să ducem lipsă de vești proaste sau momente ingrate”, își amintește Horia.
„Mă aflam în studio, alături de Vlad Popescu și Cristi Pascu (co-autorii piesei) și le-am zis că Astăzi e rău… Am continuat spunându-le că sunt foarte prost dispus și că nu cred că putem compune ceva pentru a fi ascultat de urechea umană. Vlad s-a întors către mine și mi-a zis Dacă azi ți-e rău, poate mâine îți va fi bine… Cred că au fost vreo 5 secunde de liniște în care ne-am dar seama că toată starea aceea proastă pe care o aveam se poate transforma în ceva bun, dar cu o condiție: doar dacă vrem noi. Doar dacă alegem noi să se întâmple asta și nu cădem pradă momentului greu. Felul în care a fost compusă această piesă este un bun exemlpu de revenire, de ridicare după o cădere morală. Trebuie să-ți găsești forța pentru a-ți transforma toată durerea într-o energie pozitivă”, crede cu tărie Horia.
Citește și
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!