La 15 ianuarie, Horia Moculescu a fost supus unei operaţii laparoscopice de colecistită. Adică medicii i-au înlăturat pietrele de la colecist. Compozitorul nu a avut nici o emoţie în privinţa operaţiei.
După aproape o săptămână la Spitalul Floreasca din Capitală, compozitorul a ajuns, în sfârşit, acasă. În cursul zilei de marţi, Moculescu a fost externat, iar fiica sa, Nidia, s-a asigurat ca tatăl ei să aibă tot confortul necesar acasă.
“Acum mă odihnesc. Sunt bine, mulţumesc. Medicii mi-au spus să mă odihnesc cât mai mult, aşa că stau cuminte”, a declarat Horia Moculescu, la câteva minute după ce a ajuns acasă.
Trebuie să ţină regim alimentar Pe lângă recomandarea de a nu face efort, medicii i-au mai spus compozitorului să urmeze un regim alimentar strict.
“Mănânc doar supe, compoturi, brânză de vaci. Apoi, pot adăuga şi perişoare, şi carne. Abia după aceea voi reveni la regimul meu obişnuit”, a mai spus compozitorul.

Urmărește-ne pe Google News