Conştient că notorietatea de care se bucură pe întreg teritoriul Statelor Unite are şi un dezavantaj, acela de a fi o ţintă pentru infractori, Nick Rădoi nu s-a uitat la bani atunci când şi-a instalat în vila evaluată la 27 de milioane de dolari sisteme de supraveghere video de ultimă generaţie, investind 32.000 de dolari.
În plus, afaceristul are o întreagă echipă de bodyguarzi, dar şi un câine antrenat pentru a preveni atacurile hoţilor. “Eu am securitate acasă 24 de ore din 24, adică nonstop, asigurată de un sistem video ultra-performant, care îmi permite să văd ce se întâmplă la vilă din orice colţ al lumii m-aş afla, direct de pe telefon. Numai în supravegherea video am băgat 32.000 de dolari. Am şi panzici, dar şi bodyguarzi care mă păzesc nonstop”, ne-a declarat Nick.
Reşedinţa milionarului din Huntington Beach, ce numără nu mai puţin de 20 de camere imense, şi dotată cu casino, teatru şi o piscină de vis, este locul ideal pentru şedinţele foto realizate de revistele glossy, iar redactorii-şefi se “bat” pentru o programare acasă la Nick Rădoi, fermecaţi de peisajul feeric din locuinţa românului care a dat lovitura în SUA, după 33 de ani de muncă asiduă.
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News