Hugh Hefner va fi înmormântat în același mausoleu în care este îngropată și Marilyn după ce a plătit 75.000 de dolari pentru acel loc în 1992. Părintele Playboy se va odihni pentru eternitate alături de prima covergirl din istoria revistei, faimoasa Marilyn Monroe.
Relația dintre Hefner și Marilyn Monroe este una specială prin prisma faptului că apariția ei în primul număr al Playboy a făcut ca revista să se bucure de un succes uriaș încă de la început, dar și pentru că acele poze au transformat-o în bomba sexy a Hollywoodului.
Născută Norma Jeane Mortenson în 1926, Monroe a devenit una dintre cele mai mari stele ale Hollywood-ului și un sex-simbol al generației sale. La împlinirea a 50 de ani de la moartea actriței, survenite în 1962 în urma unei supradoze de droguri, Heff a povestit despre ce a însemnat Marilyn pentru el.
Întrebat dacă ar fi vrut să aibă o relație cu vedeta din ”Unora le place jazz-ul”, fondatorul Playboy a răspuns pentru CBS2 că „Oh da. Mi-ar fi plăcut. Eu sunt nebun după blonde, iar ea este blonda supremă”.
Totuși, deși sunt legați pentru eternitate, Hugh mărturisește că nu a întâlnit-o niciodată pe blonda care l-a ajutat să pornească o adevărată revoluție culturală. ”Pozele au fost publicate la începuturile Playboy când încă eram în Chicago și ea a murit înainte ca eu să mă mut în California”.
El spune că există totuși o compensație pentru că își va petrece eternitatea alături de ea. „Când voi muri voi fi pus să mă odihnesc alături de ea. Există o noțiune de completare în asta. O să-mi petrec restul eternității cu Marilyn”.
Hefner se va alătura unui număr de celebrități de la Hollywood îngropate cimitirul din Los Angeles, printre care muzicianul Roy Orbison, scriitorul Truman Capote și actorul Dean Martin.
Citește și: Kate Middleton și prințul William se pregătesc de moartea reginei Elisabeta a II-a. Ce li s-a cerut
Foto: Northfoto
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!