Nepotul cel mare al reginei Elisabeta a II-a a primit un halat albastru, pe care era brodat „prințul William”, iar Kate a primit unul alb, brodat însă cu un titlu eronat „prințesa Catherine”, în condițiile în care Kate a ales la căsătoria cu William să-și ia titlul de „ducesă” și nu de prințesă. „Pentru că halatele au fost cadouri, decizia de a alege ce brodăm pe ele a avut loc înainte de nuntă, iar atunci nu fuseseră încă făcute publice titlurile și așa am speculat că acesta va fi cel pe care îl va alege Kate”, și-a explicat designerul greșeala. Cu toate acestea, prețul unui astfel de halat este destul de piperat, costând nu mai puțin de 11.000 de dolari.
Ducesa de Cambridge, Kate, şi prinţul William s-au căsătorit pe 29 aprilie, în 2011, şi au doi copii: prinţul George (2 ani) şi prinţesa Charlotte de aproape 4 luni.
Foto: Hepta