Remus Truică şi-a pus la adăpost o mare parte din avere, trecând pe numele tatălui său, Ilie (83 de ani), bunuri în valoare de peste 600.000 de euro, pentru a nu le împărţi, la partaj, cu soţia sa.
Este vorba despre o barcă de viteză a cărei valoare se ridică la 100.000 de euro, precum şi două limuzine de lux, un Mercedes SLR, de 450.000 de euro, şi un Porsche Cayenne Turbo, de 50.000 de euro.
Iată însă că Irina s-a trezit că a rămas şi fără iahtul de patru milioane de euro, primit în dar de la afacerist, în vremurile lor romantice. Statul francez a pus sechestru pe iahtul botezat “Irina”, aflat în portul din Saint Martin, începând cu data de 1 martie, din cauza unor datorii înregistrate de afaceristul român.
Vasul e ancorat în Marea Caraibelor
Prin urmare, ambarcaţiunea de lux nu va mai putea fi folosită de nici unul dintre cei doi soţi şi urmează a fi scoasă la licitaţie pentru recuperarea pagubei. Iahtul a fost construit în 2007 şi a intrat în posesia lui Remus Truică după ce acesta a scos din buzunar nu mai puţin de patru milioane de euro.
Arată ca o adevărată bijuterie, în interior predominând mobilierul din lemn exotic, şi a fost ancorat în Saint Martin în 2010, acolo unde cei doi soţi deţin şi o vilă somptuoasă, locuită în prezent de Irina Truică şi de fiicele lor gemene, Natalia şi Maria, în vârstă de 9 ani.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!