Zanni a fost invitat în emisiunea „La Măruță”, unde a vorbit despre experiența sa în jungla din Republica Dominicană. Prezentatorul de la PRO TV l-a întrebat pe câștigătorul Survivor All Stars cine ar fi meritat trofeul, dacă el nu ar fi fost ales de public. Zanni a precizat că Iancu Sterp nu ar fi meritat să câștige show-ul de la PRO TV.

„Foarte mișto și TJ numai că cu el am avut o răceală pe care nu am înțeles-o și nici nu mai vreau. Acum ne-am împăcat, dar nu vreau să mai zic nimic. Iancu nu, niciodată (n.r. – nu ar fi meritat să câștige), el s-a ascuns în spatele Războinicilor. Eu dacă sunt lider la Faimoși, nu puteam să mă ascund în spatele lor și să-i las pe ei să lupte și eu să zâmbesc din spate.

Mereu m-am pus în fața lor, i-am protejat, ceea ce Iancu nu a făcut. El a zâmbit când Maria Chițu a plecat, la Ștefania Ștefan la fel. Păi dacă tu nu mori pentru echipa ta, cum pot eu să te iau drept adversar adevărat?”, a spus Zanni, în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Iancu Sterp (3)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9
România e printre „obiectivele” lui Vladimir Putin, după încheierea războiului din Ucraina, într-o analiză din presa franceză
Recomandări
România e printre „obiectivele” lui Vladimir Putin, după încheierea războiului din Ucraina, într-o analiză din presa franceză

„Sper doar că lumea cerebrală vede ce înseamnă să fii drept, onest, să respecți și ce înseamnă să nu faci lucrurile astea”

Iancu Sterp a urmărit ediția de luni, 3 iunie, „La Măruță” și a auzit tot ce a spus Zanni despre el. Fostul concurent de la Survivor All Stars s-a abținut de la comentarii răutăcioase, însă a precizat că la un moment dat va face și el dezvăluiri despre ce s-a întâmplat în jungla din Republica Dominicană.

„Nu aveam cum să nu vă arăt și trofeul meu, care este verde (n.r. – logodnica lui), care înseamnă noroc și cea mai înaltă valoare pentru mine. Pe strada noastră este tot furtună, dar o să iasă soarele, pentru că suntem optimiști.

Doar ce ne-am uitat la emisiunea lui Măruță la care a fost Zanni acum și nu vreau să reacționez sub puterea impulsului la ce a vorbit, dar o să dezbatem asta, nu vreau să mai vorbesc acum despre Survivor.

Mergem înainte, pentru că noi suntem niște oameni care ori câștigăm, ori învățăm. Sper doar că lumea cerebrală vede ce înseamnă să fii drept, onest, să respecți și ce înseamnă să nu faci lucrurile astea. Nu vreau să jignesc pe nimeni, pentru că sunt un pic furios pe dinăuntru și mai bine îmi văd de treaba mea”, a fost replica lui Iancu Sterp, într-un vlog postat în mediul online.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

sormar   •   05.06.2024, 09:44

nu merita Iancu, dar Zanni cu atât mai puţin. S-au inventat pentru el amulete, exiluri, numai să rămână în show pentru că aşa au vrut producătorii show-ului.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
Libertateapentrufemei.ro
Zilele trecute au împlinit 8 ani de relație, dar puțini i-au văzut în ziua nunții! Cum a arătat mireasă Romina Gingașu, la brațul magnatului Piero Ferrari. Nuntă discretă în Capri, tort cu portocale, Al Bano pe scenă
JD Vance susține că un grup de pro-ucraineni i-a speriat fiica: „O persoană de rahat”
Adevarul.ro
JD Vance susține că un grup de pro-ucraineni i-a speriat fiica: „O persoană de rahat”
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Observatornews.ro
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 9 martie 2025. Berbecii simt nevoia să se așeze, să se gândească mai mult la propria viață și să creioneze decizii mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI