Inna, cea mai cunoscută artistă autohtonă peste hotare poartă un nume cât se poate de românesc: Apostoleanu Elena Alexandra. „Mi-am pus numele de scena Inna, pentru ca bunicul meu imi zicea astfel”, a povestit artista la un moment dat într-un interviu.
Rămânând în zona muzicală, „răii” muzicii româneşti şi-au ales niste nume originale de scena. Astfel, membrii trupei BUG Mafia îşi spun Tataee, Uzzy şi Caddy, dar numele lor sunt Vlad Irimia, Alin Demeter şi Dragoş Ducu Banu. Pe Guess Who îl cheama Laurenţiu Mocanu, iar Dragos Gardescu este de fapt cunoscutul Puya.
Faimosul Connect-R, unul dintre cei mai celebri rromi din România, a fost botezat Ştefan Relu Mihalache. Parcă totuşi Connect-R sună un pic mai bine, nu?
Probabil că dacă l-ai prezenta pe o scena sub numele de Cosmin Mustaţă, nimeni n-ar ştii despre cine e vorba. Cu toate acestea, Keo are şi el un nume cât se poate de normal.
Andrei Tiberiu Maria şi Eduard Mihail Andreianu sunt cunoscuţi sub poreclele Smiley şi CRBL. Artişti consacrati, băieţii au rămas cu aceste nume încă din 2000, atunci când au pus bazele trupei Simplu.
Dar pe Simona Suhoi o ştiţi? Este nimeni alta decât faimoasa Simona Sensual, blonda care a cucerit inimile multor bărbaţi. În plus, pe fosta fata de la pagina 5 o mai cheama şi Stefania.
Nu exista nunti la care vedete ca Adrian Simionescu, Florin Stoian, Nicolae Lingurar, Valentin Rusu sau Jean Dumitrache să nu facă show. Nu ştiti despre cine e vorba? Adrian Copilul Minune, Florin Salam, Nicolae Guta, Vali Vijelie sau Jean de la Craiova încing atmosfera cu melodiile lor de petrecere.
Exista şi sportivi ale căror nume au fost un pic… modificate. Pe faimosul portar Rică Răducanu îl cheamă de fapt Răducanu Necula, în condiţiile în care Necula este numele de familie.