Modelul este produs într-o ediţie limitată de 132 de piese, cîte una pentru fiecare victorie repurtată de Ilie Năstase de-a lungul carierei sale: 87 la simplu şi 45 la dublu Este vorba de un ceas, model Big Bang de 44 de milimetri, din ceramică neagră, cu mecanism automatic cu cronograf.
Nastie Bang are steagul României plasat pe laterala carcasei, iar semnătura lui Ilie Năstase este gravată pe cadranul din antracit, în dreptul orei şase. Tot pe cadran, în dreptul orei nouă, se află counterul pentru 60 de secunde, care aminteşte de un meci de tenis: “15 – 30 – 40 – game Nastase”, în timp ce counterul pentru 30 de minute este poziţionat în dreptul orei trei şi decorat precum o minge de tenis. Spatele carcasei este gravat cu o imagine a jucătorului Ilie Năstase în acţiune. Ceasul are entanşeitate pînă la 100 de metri, geam safir-cristal tratat anti-reflex şi dată în dreptul orei 4.30. Nastie Bang costă 65.900 lei, iar în România va fi disponibil în reţeaua magazinelor Cellini, reprezentatul oficial al brandului Hublot.
Lansarea ceasului omagial a marcat inaugurarea celui de-al 36-lea boutique Hublot. După ce în ultimele două luni a deschis boutique-uri peste tot pe glob (în Place Vendôme, Paris, pe Madison Avenue, New York, pe Bal Harbour, Miami, şi Ginza, Japonia) Hublot continuă expansiunea prin deschiderea celui de-al 36-lea boutique al său, aflat pe 31 New Bond Street, Londra, în colaborare cu Time Products.