În primele episoade, Thierry (Cabral), iubitul Rozei (Nicoleta Luciu), şi fiul lor, Norocel, sunt ucişi de trimişii celui cu care tânăra trebuia să se mărite. Secvenţa a fost filmată în Tunisia, pe când Nicoleta era gravidă
Flacăra (Carmen Tănase) şi State (Gheorghe Visu) au fost sarea şi piperul telenovelei, cei doi formând un cuplu de milioane, mereu puşi pe harţă. În această secvenţă, Flacăra profită de faptul că soţul ei, State, este orb şi, în loc să îi pună vin îi pahar, îi toarnă apa din ligheanul în care a spălat rufele.
Una dintre scenele pe care telespectatorii le-au urmărit cu sufletul la gură a fost cea în care Regina stătea lipită de un panou în timp ce Cosmin (Bogdan Albulescu) arunca spre ea cu mai multe cuţite, sub supravegherea mafiotului Don (Dan Condurache, stânga) şi a fiului acestuia (Augustin Viziru)
Cântăreţul Babi Minune a ajuns în “Regina” după ce a compus “Balada lui State”. În serial, puştiul interpretează rolul lui Babi, copilul pe care State l-a adoptat spiritual
Prima secvenţă de dragoste din telenovela “Regina” i-a avut ca protagonişti pe Regina (Diana Dumitrescu) şi Cosmin (Bogdan Albulescu). Acesta a “câştigat” o partidă de amor cu Regina după ce i-a dovedit mafiotului italian care trăieşte în şatră că este curajos şi poate arunca fără probleme mai multe cuţite spre ea
O altă secvenţă de suspans maxim a fost cea în care Regina este sechestrată, legată de un scaun şi ascunsă într-o cabană care explodează