Lady Gaga mai are puţin şi-şi lansează noul său album The Fame Monster. Primul extras pe single, Bad Romance este gata de difuzare, iar versiunea lui finală a apărut deja pe internet.
“Pe noul material am scris despre toate temele pe care le-am omis pe albumul de debut. În ultimii doi ani am călătorit în întreaga lume şi anumite idei au ajuns să nu-mi dea pace.
Fiecare dintre acestea se regpsesc în cântecele de pe acest material nou: sexul, alcoolul, dragostea, moartea sau singurătatea sunt ca nişte monştri ce m-au urmărit obsesiv în ultima perioadă.
Mi-am petrecut multe nopţi în Europa de Est, iar acest material este un experiment pop ce include beat-uri gotice/industriale, melodii dance ce amintesc de anii ‘90, obsesii pentru ritmurile pop ale anilor ‘80,” a declarat Lady GaGa.
Noul album al cântăreţei va fi lansat in Statele Unite ale Americii pe 24 noiembrie.