ComenteazăCu ce vă mai ocupaţi?
Cânt, fac ceeea ce ştiu mai bine. Chiar acum mă îndrept spre San Francisco unde voi cânta românilor de Mărţişor.
Unde locuiţi? Aţi primit cetăţeania?
Da, sunt cetăţean american cu toate drepturile. Am luat-o de la zero. Mai am un pic şi ies la pensie după 25 de ani de muncă şi plătit taxe. Sănătos să fiu. De locuit, am stat ba în New York, ba în California, la Los Angeles. N-am fost interesat niciodată să-mi cumpăr o casă aici, nu pot să mă leg de nişte ziduri. În ultimii ani, vara vin pe litoralul românesc, sunt dependent.
Cum a fost experienţa de a cânta la cazinouri faimoase din Las Vegas?
Una grea, a trebuit să îngrop, să uit lunga experienţă căpătată în anii comunismului, am învăţat un repertoriu internaţional, am cântat în câteva limbi de circulaţie internaţională. Muzica populară şi romanţele nu aveau căutare decât la restaurantele româneşti. Am obţinut un contract în 1996 la Cazinoul ”Mardi Gras”, apoi la”Maxim”. Am fost primul român care a cântat într-un business american în Vegas, pe scena pe care, cu ani în urmă au cântat Elvis Presley, Frank Sinatra, Liza Minelli. N-a fost un contract lung dar l-am dus la bun sfârşit.
V-aţi remarcat datorită romanţelor, gen îndrăgit de tovarăşul. I-aţi cânta la aniversările sale. Care era piesa sa preferată?
Am cântat de multe ori la petrecerile familiei Ceauşescu, în special la cabana de la Predeal. Când erau la munte voiau repertoriu de la munte. Cerea şi asculta cu plăcere melodia ”Frumoasa mea cu ochii verzi”, dar şi multă muzică populară din zona mea de origine, Făgăraşul.
Când aţi imigrat în Statele Unite?
Am profitat de un turneu în 1990. Am plecat de frica minerilor, pe 11 iunie, când Bucureştiul era plin de ortaci din Valea Jiului, m-au oprit minerii în centru, m-au văzut îmbrăcat mai acatare. M-a salvat o placă de pick-up cu poza mea pe care o aveam în geantă, am folosit-o drept scut. Şi-au dat seama că sunt artist şi m-au lăsat în pace. Acest eveniment nefericit m-a determinat să plec din ţară. Mi-am zis, ”du-te şi nu te mai întoarce”. Însă m-am întors de multe ori.
În SUA aţi luat-o de la zero.
Cartea mea de vizită a fost romanţa ”Ochii tăi”, o melodie ce e legată în oarecare măsură de numele meu. În egală măsră m-a ajutat şi repertoriul de muzică populară.
Unde sunteţi mai cunoscut?
În Statele Unite. Stau mai tot anul în America şi am mai multe contacte cu media decât în România. Cei ce mă ascultă în ţară, mă redescoperă.
Se spune că aţi avut o relaţie cu Naarghita, faimoasa solistă româncă ce umplea stadioane în anii 70.
Dumnezeu s-o odihnească! Ea m-a luat în 75 de la Teatrul ”Toma Caragiu” să cânt alături de ea. Am format un cuplu pe scenă şi în viaţă, ce a ţinut şapte ani. Unde cânta, sălile ori stadioanele erau arhipline, oamenii nu veneau pentru mine, lângă ea am cunoscut popularitatea. Ei îi datorez formarea mea ca artist, a avut un rol important în cariera mea. Datorită ei am ajuns în 1982 la televiziune, m-a preluat Florentina Satmari.
Tot mai rămâneţi fidel romanţei?
Rămâne în sufletul meu. E destul de rău că românii în etate şi-au pierdut sensibilitatea cu care au crescut, s-au născut. Se pare că e un gen muzical pe cale de dispariţie. Francezii tradiţionalişti respectă chansoneta, italieni cantzoneta, noi avem încă romanţa.Magistrala Ioana Radu mi-a dat curaj, o notă de ”10” la ”Crizantema de Aur” de la Târgovişte.