Pe tenismenul Dinu Pescariu l-a cunoscut în 1988, pe când avea doar 14 ani. Destinul avea să îi aducă împreună în anul 2001, moment în care după nici cinci luni de relație au ajuns în fața altarului.
La acel moment, au existat numeroase speculații cu privire la faptul că infidelitatea ar fi fost adevăratul motiv pentru care s-ar fi încheiat relația celor doi. La întrebarea: „Este divorțul un eșec?”, Iliana a răspuns sincer.
„Nu. Nu este divorțul un eșec, în contextul în care cuplul decide că drumurile se separă. Sigur că nimeni nu se căsătorește cu gândul că va divorța, dar presiunea divorțului ca fiind un eșec nu este o presiune firească.
Până la urmă divorțul eliberează doi oameni pentru o viață mai fericită poate, în ambele sensuri. La noi divorțul a fost consensul. Împreună am decis că este mai bine, că suntem prea tineri să ne stricăm viața împreună, să acceptăm ideea că nu a funcționat între noi și să avem dreptul fiecare dintre noi în a-și reface viața, ceea ce s-a și întâmplat în ambele părți. Eu nu văd divorțul ca un eșec, este o eliberare”, a mărturisit Ileana Badiu, la Kanal D.
Ileana Badiu și Dinu Pescariu au divorțat pe cale amiabilă, iar împărțirea bunurilor s-a făcut la notar. Denise Rifai a întrebat-o pe Ileana Badiu: Cât de câștigată ați ieși din mariajul cu Dinu Pescariu?
„Așa cum este pusă întrebarea, ar trebui să dau un răspuns apropo de câștigul material însă vreau să fac o paranteză. Așa cum este scris și acolo, eu am descoperit cu ocazia acestui divorț o trăsătură de caracter a mea de care nu eram conștientă. (…) Am spus tot timpul și spun și acum sunt mândră de modul în care am divorțat mai mult decât de cel în care ne-am căsătorit.
Motivul pentru care mi-am păstrat numele este pentru că Dinu a fost extrem de generos la vremea respectivă presupune, când îți schimbi numele, să își schimbi toate actele. Birocrația pe mine m-a ucis întotdeauna și el a spus: păstrează tu numele că oricum la un moment dat o să te recăsătorești și o să porți numele soțului, facem atunci schimbul de acte.
Apropo de lucrurile cu care am rămas, a fost o legalizare de loturi. Noi în timpul căsătoriei am achiziționat mai multe lucruri împreună ca familie. Ne-am împărțit bunurile, așa cum este firesc, în așa fel în cât toată lumea a fost în regulă și echilibrată”, a mai precizat vedeta, potrivit Wowbiz.
Ileana este căsătorită cu Dr. Cătălin Badiu
Ileana și Conf. Univ. Dr. Cătălin Badiu sunt împreună de două decenii și sunt căsătoriți de 15. Au împreună un băiat. Timp de 11 ani, Ileana Badiu și soțul ei au trăit separat, ea – în România, el – în Germania, la studii de specializare.
„Noi avem 20 de ani de relație și 15 de când ne-am căsătorit. Din ei, 11 ani am trăit la distanță. În tot timpul ăsta ne-am văzut în fiecare weekend, doar atât. Am avut foarte mult timp la dispoziție să vorbim unul cu altul, să ne cunoaștem foarte bine. Unul dintre lucrurile care se întâmplă azi este că oamenii sunt atât de ocupați, încât nu mai pot comunica. Pe noi lucrul acesta ne-a sudat foarte tare. În weekend, zilele ne erau dedicate unul altuia.
Alt secret prin care oamenii rezistă în timp este res
pectul pe care și-l acordă meseriei pe care o au. Eu am înțeles că soțul meu trebuie să parcurgă o dezvoltare profesională mai serioasă în Germania decât în altă parte. De asemenea, am înțeles că, pentru această dezvoltare, eu trebuie să mă pun în paranteze până în momentul în care el va parcurge toate etapele”, a declarat Ileana pentru Unica.