Ileana Olteanu spune că din perspectiva mediatizării, nu prea are “stofă” de actriță, dar îi place ceea ce face, pune pasiune dar nu o atrage în niciun fel notorietatea căpătată pe sticlă. ””Nu alerg după interviuri,nu prefer să fac televiziune sau film şi asta pentru că Dumnezeu mi-a dăruit atât de mult prin teatru încât eu mă simt împlinită. Cine ştie, poate peste ani voi dori să mă reinventez şi voi caută şi altceva în afara teatrului. Acum teatrul este pentru mine ca un iubit! Mă gândesc şi mă întâlnesc cu EL în fiecare zi. E dragostea încă la început”, a spus actrița.
Referitor Dulcineea, Ileana Olteanu crede că ”este un personaj luminos, este idealul pentru care trăieşte Don Quijote. Toate fiinţele omeneşti trăiesc cu idealuri şi speranţe care dau sens vieţii lor. Dulcineea dă un sens vieţii lui Don Quijote, îl transformă în erou. El o caută, o apără, o iubeşte, e în stare să-şi dea viaţa pentru ea. Nu ştiu cât de ctual mai este acum acest fel de a iubi, acum ţinerii se pare ca iubesc altfel, dar iubirea pe care eu o aduc pe scenă este ca o flacără, că o lumină, plină de tandreţe, de pasiune şi de frumuseţe.”
Și, în final, ce reprezintă actoria pentru Ileana? ”Pentru mine, actoria este un mod prin care pot mărturisi ceva: o stare, o idee, pot transmite un mesaj, mă pot bucura, mă pot juca”, a spus Ileana,

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI