Cei doi cunoscuţi actori de teatru şi  film, Ileana Stana-Ionescu şi Sebastian Papaiani, au dat viaţă multor personaje din cinemtografie şi teatru, având la activ peste 100 de roluri jucate pe parcursul a peste cinci decenii.
Ei vor fi recompensaţi pentru întreaga activitate cu câte o stea pe Aleea Celebrităţilor, amenajată în Piaţa Timpului din Bucureşti.
„Ileana Stana Ionescu şi Sebastian Papaiani sunt doi creatori de viaţă, permanent tonici, radianţi, ce depăşesc luminile scenei şi ale ecranului în orice împrejurări. Ei au reuşit, prin prezenţa lor plină de farmec şi de căldură, să transmită energii pozitive, contagioase, de viaţă şi bucurie. Stelele de pe Walk of Fame sunt în semn de gratitudine, pentru că ne-au oferit asemenea trăiri în toţi aceşti ani de activitate. Le mulţumesc pentru dăruirea lor şi pentru prietenia de care au dat dovadă, atunci când au acceptat ca stelele lor să strălucească în acelaşi timp”, a declarat directorul Teatrului Metropolis, George Ivaşcu.
Aleea Celebrităţilor găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.

 
 

Urmărește-ne pe Google News