Ilie Micolov, care a s-a stins din viață sâmbătă, suferea de diabet, astm și probleme cardiace, avea o greutate mare pe care genunchii nu o mai pot susținea, iar disfuncțiile sistemului circulator îi inflamau des picioarele, fapt ce-l obliga să stea mai mult în casă.

Ilie Micolov rămâne cunoscut pentru șlagărul „Dragoste la prima vedere”, albumul omonim vânzându-se în peste 600.000 de exemplare. Cântecul are o poveste impresionantă.

„Eram la Miliţie, pe strada Udrişte, la permise auto, când am văzut în hol o fată atât de frumoasă că mi s-a tăiat respiraţia. Ni s-au întâlnit privirile, eu am mers spre ea, ea a venit spre mine. Am luat-o în braţe ca şi cum aş fi ştiut-o de o viaţă. „Ştiu că tu cânţi, te-am văzut la televizor. Vrei să compui o melodie pentru mine?”, m-a întrebat. „Da, am să scriu ceva pentru tine, dar să-mi dai numărul de telefon ca să ţi-o cânt”, i-am spus, vrăjit.

Am plecat acasă şi până spre seară am scris versurile şi le-am pus pe note. Parcă au venit de la sine. Am sunat-o şi i-am cântat melodia pe care am numit-o „Dragoste la prima vedere”. A doua zi am sunat iar, dar mi-a răspuns o bătrână. Mi-a spus că la respectivul număr nu avea cum să răspundă o fată, pentru că ei nu aveau nicio nepoată, nici vreo fată în gazdă şi nici nu îi vizitase seara cineva. Nici acum nu ştiu să explic misterul acestei întâlniri”, povestea Ilie Micolov într-un interviu acordat pentru Adevărul.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News